Robert Filip a cerut sprijinul parlamentarilor de Gorj. Mai exact, le-a solicitat să susțină un act normativ care să faciliteze preluarea unor active de la Complexul Energetic Oltenia. Primarul orașului Rovinari are nevoie de 25 de hectare de teren de la compania energetică pentru a dezvolta proiectul privind exploatarea apelor termale de sub localitate. Planul lui Robert Filip este ca, în 5 ani, să realizeze toate documentele necesare, să obțină o finanțare pentru a fora puțurile. “Am vorbit, recent, cu investitorii pentru a semna contractul pentru a lua licența finală de la ANRM, să pregătim documentația. După ce vom avea licența, vom trebui deja să scriem la proiect, pentru că s-a deschis o axă de finanțare pentru a lua banii ca să putem să facem această etapizare, pentru că se face într-un program etapizat de 5 ani, timp în care este prevăzută începerea lucrărilor pentru aceste puțuri. Dacă vom începe, atunci, suntem gata să stăm la masă ca să putem să discutăm. Domnul ministru Miruță știe, că l-am sunat și pe dumnealui, acum 6 luni, i-am sunat pe toți parlamentarii de Gorj și i-am întrebat care e stadiul modificării legislative prin care CEO poate să dea terenurile UAT-urilor, pentru că degeaba ne apucăm noi să facem puțuri, degeaba vin investitori, atragem forță de muncă, dacă nu vom avea aceste terenuri ca să putem să așezăm fabrici. Deci, noi ne chinuim să facem puțuri, aceste săpături care sunt unice în Gorj, chiar dacă pentru unii părea un film de SF, le vom face, dar vom avea nevoie de teren”, a precizat primarul. CE Oltenia, cheltuieli mari cu activele nefolosite Complexul Energetic Oltenia achită anual sume importante de bani cu plata taxelor și impozitelor pe terenurile și clădirile nefolosite. Primarii din zonele miniere vor, de ani de zile, să preia diverse active, dar în zadar. Un proiect de lege a intrat pe parcursul legislativ în acest sens, dar a rămas blocat de trei ani.
La data de 23 iunie, în intervalul orar 05.30-13:00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Satu Mare au desfășurat o acțiune preventiv-reactivă cu efective mărite, în cartierul Sătmărel a municipiului Satu Mare, care a avut drept scop prevenirea și descurajarea faptelor de natură penală și contravențională comise în mediul stradal, asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică, dar și pentru prevenirea și combaterea faptelor comise cu violență. În cadrul acțiunii,
.
Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Satu Mare, au pus în aplicare 42 de mandate de percheziție domiciliară, în județele Satu Mare, Sibiu, Cluj, Hunedoara, Maramureș și Brăila. Activitățile se desfășoară într-o cauză privind săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, acceptare de operațiuni
.
Poliția din Satu Mare a prins doi suspecți implicați într-un incident din localitatea Turulung. Potrivit informațiilor, un bărbat de 69 de ani a reclamat că, în data de 14 iunie, două persoane necunoscute au intrat fără drept în locuința sa și l-au agresat fizic. Suspecții au sustras suma de 2.200 de lei.
Conform anchetei, polițiștii au reușit să identifice rapid autorii crimei. Potrivit site-ului satumareonline.ro, citați de sursă, aceștia sunt un
.
Accident rutier în Petin, Satu Mare: șofer cu alcoolemie și permis suspendat
Un accident rutier s-a produs în noaptea de joi spre vineri, în localitatea Petin, județul Satu Mare, informează satumareonline.ro. Potrivit sursei, evenimentul s-a petrecut la ora 02.22, când poliția a fost sesizată despre incident.
La fața locului, polițiștii au descoperit că un bărbat de 36 de ani, din Carasau, conducea un autoturism și nu a adaptat viteza la condițiile de
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.