Marco Leu, fiul lui Mihai Leu, a fost implicat într-un accident grav la raliul din Timișoara
Inapoi

Marco Leu, fiul lui Mihai Leu, a fost implicat într-un accident grav la raliul din Timișoara

Postat pe 10 Aug 2025

Update cu 2 zile în urmă

Timp de citire: 3 minute

Articol scris de: Elena Dumitrescu

Image Description
Actualitate
Marco Leu, fiul lui Mihai Leu, a fost implicat într-un accident grav la raliul din Timișoara. În timpul sesiunii de ca­lificări, tânărul a rupt un parapet de be­ton. La fața locului au intervenit e­chipajele medicale, a anunțat Gândul. Copilotul, la spital „În data de 09 august a.c., în timpul unei competiţii de raliu, un pilot în vârstă de 22 de ani, a ieşit cu auto­vehiculul pe care îl conducea în afara pistei de raliu de pe Bulevardul I.C. Brătianu, intrând în coliziune cu un autoturism parcat. În urma impactului a rezultat o victimă, respectiv un băr­bat de 64 de ani, copilot în auto­ve­hicul”, a transmis IPJ Timiş. Marco Leu, fiul regretatului campion Mihai Leu, a fost implicat într-un acci­dent grav la raliul din Timișoara. Pe 8 și 9 august s-a desfășurat Super Rally Timișoara, raliul fiind dedicat regre­tatului pilot. Echipajul medical a in­tervenit de urgență, iar copilotul a fost transportat la spital. La debutul său pe circuit, tânărul se afla la volanul unui Audi R8 GT3 LMS, vehicul folosit în trecut și de tatăl său. La întoarcerea de la Hotel Continental, pe traseu, pilotul a pierdut controlul vehiculului și a rupt un parapet din be­ton. Mașina a fost proiectată într-un autovehicul care se afla în stația de încărcare electrică Tesla. Autoturismul condus de Marco Leu a rămas sus­pen­dat pe autovehiculul aflat la încărcare în stație. Raliul a fost oprit temporar. Marco Leu nu era înscris oficial în competiție, însă a fost primul pilot care a ieșit pe circuit, având o cursă demonstrativă. Evenimentul care are loc pe 8 și 9 au­gust se află la a treia ediție, în Timi­șoara.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Actualitate
Actualitate

Aproape 70 de șoferi sătmăreni au rămas fără permise din cauza vitezei, într-o singură săptămână

În perioada 4 – 10 august, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au desfășurat acțiuni specifice în cadrul campaniei europene ROADPOL – SPEED, inițiativă dedicată prevenirii și combaterii excesului de viteză în trafic. Activitățile au vizat principalele drumuri din județul Satu Mare și au avut ca obiectiv creșterea siguranței rutiere, prin responsabilizarea conducătorilor auto și reducerea riscului de accidente grave produse pe fondul vitezei. Ca urmare .

Actualitate

Cineva a dat foc intenționat la un depozit de paie și fân la Agriș

În cursul nopții de 8 august, la ora 00:37, dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Someș” al județului Satu Mare a fost alertat cu privire la izbucnirea unui incendiu la un depozit de furaje din localitatea Agriș, unde ardeau rotobaloți de paie și fân. La locul evenimentului s-au deplasat, în cel mai scurt timp, 14 pompieri profesioniști – 11 subofițeri și 3 soldați gradați profesioniști – cu trei autospeciale de .

Actualitate

Tâlhărie la Negrești-Oaș: a intrat peste om în casă și l-a bătut pentru un telefon și 100 de lei

La data de 03.08.2025 Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare a solicitat instanței arestarea preventivă a unei persoane sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie calificată, pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 04.08.2025. Din cercetările efectuate până în prezent a reieșit în data de 02.08.2025, în jurul orelor 23:00, inculpatul a pătruns, fără drept, în locuința persoanei vătămate, situată în Negreşti-Oaş, a scos-o pe aceasta .

Actualitate

O duzină de șoferi au rămas fără plăcuțe de înmatriculare după un control Poliție – RAR la Tătărești

La data de 29 iulie, în intervalul orar 07.00-09.00, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Beltiug, împreună cu reprezentanți ai Registrului Auto Român Satu Mare, au desfășurat o acțiune în localitatea Tătărești, cu scopul de a crește gradul de disciplină rutieră și de a combate accidentele rutiere. Autoturismele oprite în trafic au fost verificate de către inspectorii din cadrul Registrului Auto Român, în vederea identificării autovehiculelor care nu corespund .

Pagina de facebook

-
-

Recente din satumare

-
-

13:20

Aproape 70 de șoferi sătmăreni au rămas fără permise din cauza vitezei, într-o singură săptămână

În perioada 4 – 10 august, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au desfășurat acțiuni specifice în cadrul campaniei europene ROADPOL – SPEED, inițiativă dedicată prevenirii și combaterii excesului de viteză în trafic. Activitățile au vizat principalele drumuri din județul Satu Mare și au avut ca obiectiv creșterea siguranței rutiere, prin responsabilizarea conducătorilor auto și reducerea riscului de accidente grave produse pe fondul vitezei. Ca urmare
Image Description

11:32

Fosta secretară a Partidei Romilor, Lakatos Denisa, este prima sătmăreancă admisă la Școala de Subofițeri Pompieri

Fosta secretară a Partidei Romilor și vicecampioană națională la box feminin, Lakatos Denisa , a înscris ieri o nouă pagină în istoria județului nostru. Cu determinare și perseverență, ea a devenit prima femeie din Satu Mare admisă la Școala de Subofițeri Pompieri și Protecție Civilă „Pavel Zăgănescu” din Boldești. În data de 8 august, alături de alți 280 de elevi, Denisa a depus jurământul militar, un moment solemn care marchează
Image Description

12:12

Cineva a dat foc intenționat la un depozit de paie și fân la Agriș

În cursul nopții de 8 august, la ora 00:37, dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Someș” al județului Satu Mare a fost alertat cu privire la izbucnirea unui incendiu la un depozit de furaje din localitatea Agriș, unde ardeau rotobaloți de paie și fân. La locul evenimentului s-au deplasat, în cel mai scurt timp, 14 pompieri profesioniști – 11 subofițeri și 3 soldați gradați profesioniști – cu trei autospeciale de
Image Description

10:35

Adrian Cozma: scandalul cu mâncarea proastă de la Spitalul Județean este o dezinformare grosolană

𝐃𝐞𝐳𝐢𝐧𝐟𝐨𝐫𝐦𝐚𝐫𝐞 𝐠𝐫𝐨𝐬𝐨𝐥𝐚𝐧𝐚̆ 𝐝𝐞𝐬𝐩𝐫𝐞 𝐦𝐚̂𝐧𝐜𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐬𝐞𝐫𝐯𝐢𝐭𝐚̆ 𝐩𝐚𝐜𝐢𝐞𝐧𝐭̦𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐥𝐚 𝐒𝐩𝐢𝐭𝐚𝐥𝐮𝐥 𝐉𝐮𝐝𝐞𝐭̦𝐞𝐚𝐧 𝐒𝐚𝐭𝐮 𝐌𝐚𝐫𝐞! 𝐂𝐢𝐧𝐞𝐯𝐚, 𝐝𝐢𝐫𝐞𝐜𝐭 𝐢𝐧𝐭𝐞𝐫𝐞𝐬𝐚𝐭 𝐬𝐚̆ 𝐚𝐜𝐨𝐩𝐞𝐫𝐞 𝐝𝐞𝐳𝐚𝐬𝐭𝐫𝐮𝐥 𝐟𝐢𝐧𝐚𝐧𝐜𝐢𝐚𝐫 𝐬̦𝐢 𝐚𝐝𝐦𝐢𝐧𝐢𝐬𝐭𝐫𝐚𝐭𝐢𝐯 𝐝𝐞 𝐥𝐚 𝐒𝐉 𝐒𝐚𝐭𝐮 𝐌𝐚𝐫𝐞 𝐚 𝐥𝐢𝐯𝐫𝐚𝐭 𝐦𝐢𝐧𝐢s𝐭𝐫𝐮𝐥𝐮𝐢 S𝐚̆𝐧𝐚̆𝐭𝐚̆𝐭̦𝐢𝐢 𝐨 𝐦𝐚𝐫𝐞 𝐦𝐢𝐧𝐜𝐢𝐮𝐧𝐚̆. Așa își începe postarea deputatul PNL de Satu Mare, Adrian Cozma, cu referire la scandalul declanșat în urma distribuirii de către ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a unor imagini despre ceea ce susține că ar prezenta mâncare stricată și
Image Description

16:37

Copiii bolnavi de cancer au fost și anul acesta la tabăra Raza Speranței a Fundației Hans Lindner

Datorită sprijinului generos al multor susținători entuziaști, tabăra de aventură Raza Speranței a putut fi organizată și în acest an. Încă din 2002, Fundația Hans Lindner oferă anual copiilor diagnosticați cu boli maligne (în special cancer) și familiilor acestora o vacanță complet gratuită. Mai mult decât o pauză binemeritată, această tabără reprezintă o sursă de întărire sufletească și un pas înainte în lupta cu încercările vieții. Un punct fix pentru
Image Description

Recente din Romania

-
-

21:14

- Constanta - Bacalaureat 2025, sesiunea de toamnă: proba la alegere a profilului și specializării se desfășoară miercuri

Dintre aceştia, aproximativ 18.200 provin din promoţia curentă, iar alţi circa 12.000 din promoţiile anterioare. Candidaţii vor susţine fie toate probele, fie doar pe cele pe care nu le-au promovat în sesiunile trecute, în funcţie de rezultatele recunoscute anterior. Accesul în sălile de examen este permis pe baza unui act de identitate valid, până la ora 8:30. Probele încep la ora 9:00. Pe data de 11 august, candidații au susțint
Image Description

21:11

- Sibiu - CJ Sibiu, după dezvăluirile microbuzelor electrice la suprapreț: la Sibiu au fost cele mai ieftine din PNRR. Luna viitoare vor fi iar testate cele de la Aveuro

Cei 148.000 de euro (echivalentul în lei), la care se adaugă TVA, plătiți de Consiliul Județean Sibiu pentru un microbuz electric de 16 +1 locuri, reprezintă cel mai mic preț pe care o administrație județeană l-a achitat pentru un astfel de mijloc de transport, transmit reprezentanții instituției. Precizările sunt făcute în contextul dezvăluirilor făcute de Reporter de Iași, potrivit cărora o firmă apropiată PNL a vândut în toată țara microbuze
Image Description

21:09

- Nationale - Mesajul lui Nicușor Dan, după vizita în Republica Moldova: „Să rămânem uniţi, să preţuim ceea ce ne apropie”

Preşedintele Nicuşor Dan a transmis un mesaj pe rețelele sociale după vizita în Republica Moldova. „Aceste zile petrecute dincolo de Prut ne-au reamintit cât de puternice sunt legăturile dintre România şi Republica Moldova,” se arată în mesajul președintelui. „Aceste zile petrecute dincolo de Prut ne-au reamintit cât de puternice sunt legăturile dintre România şi Republica Moldova. Să rămânem uniţi, să preţuim ceea ce ne apropie şi să privim cu încredere
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
satumare WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Maria Popescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul satumare
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete