Performanță de excepție pentru Clubul de Dans Sportiv Rays Dance: Cel mai mare număr de sportivi convocați în Lotul Național de Dans Sportiv al României!
Clubul de Dans Sportiv Rays Dance se poate lăuda cu o performanţă de excepţie: cel mai mare număr de sportivi convocați în Lotul Național de Dans Sportiv al României! “Suntem mândri să anunțăm că Rays Dance a atins un moment istoric în cariera sa competițională, devenind clubul cu cel mai mare număr de sportivi selecționați și calificați în Lotul Național de Dans Sportiv al României, dintre toate cluburile din țară. Această realizare nu este doar o dovadă a talentului excepțional al sportivilor noștri, ci și a efortului susținut, a profesionalismului antrenorilor și a pasiunii care stă la baza fiecărui pas pe care îl facem în acest domeniu”, au comunicat reprezentanţii clubului. Nu mai puțin de 14 sportivi vor fi prezenți în perioada 07 iulie – 13 iulie 2025, la Timișoara: “Această recunoaștere vine după ani de muncă intensă, antrenamente solicitante, sacrificii personale și o dorință constantă de autodepășire. Fiecare pereche de dansatori din cadrul clubului nostru a demonstrat nu doar abilități tehnice de înalt nivel, ci și o maturitate artistică remarcabilă și o forță interioară care îi diferențiază în competițiile naționale și internaționale. Un motiv de mândrie aparte îl reprezintă perechea Alexandru Marian Sabin și Polina Karimova, doi sportivi care au crescut și s-au format în cadrul clubului nostru, sub atenta îndrumare a antrenorilor noștri dedicați. În urma rezultatelor excepționale obținute pe parcursul sezonului competițional, aceștia au fost aleși să reprezinte România la Campionatul Mondial de Dans Sportiv din China, o onoare și o responsabilitate imensă, pe care și-au asumat-o cu încredere și determinare. Dansul lor transmite emoție, eleganță și o forță artistică ce cucerește juriile și publicul deopotrivă. Această calificare în lotul care va reprezenta România pe scena mondială este o confirmare a valorii lor incontestabile și a parcursului lor ascendent”, au mai precizat reprezentanţii Clubului de Dans Sportiv Rays Dance. În data de 17 iulie, în Wuxi-China, cei doi sportivi vor evolua pe ringul de dans alături de 50 de perechi de dansatori sportivi, reprezentanți ai celorlalte țări înscrise la startul competiției. “În spatele acestor rezultate se află zeci de ore de antrenamente zilnice, deplasări în țară și în străinătate, renunțări la timpul liber și momente dificile depășite prin perseverență și încredere. Este o dovadă clară că munca, disciplina și pasiunea sunt cheia succesului. Această reușită nu aparține doar sportivilor, ci și întregii echipe Rays Dance – antrenori, părinți, coregrafi, susținători – toți cei care, zi de zi, contribuie la dezvoltarea acestor tineri talentați. Împreună, am reușit să construim un mediu în care excelența este standardul, iar visurile prind contur prin dans”, mai precizează reprezentanţii clubului.
La data de 23 iunie, în intervalul orar 05.30-13:00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Satu Mare au desfășurat o acțiune preventiv-reactivă cu efective mărite, în cartierul Sătmărel a municipiului Satu Mare, care a avut drept scop prevenirea și descurajarea faptelor de natură penală și contravențională comise în mediul stradal, asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică, dar și pentru prevenirea și combaterea faptelor comise cu violență. În cadrul acțiunii,
.
Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Satu Mare, au pus în aplicare 42 de mandate de percheziție domiciliară, în județele Satu Mare, Sibiu, Cluj, Hunedoara, Maramureș și Brăila. Activitățile se desfășoară într-o cauză privind săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, acceptare de operațiuni
.
Poliția din Satu Mare a prins doi suspecți implicați într-un incident din localitatea Turulung. Potrivit informațiilor, un bărbat de 69 de ani a reclamat că, în data de 14 iunie, două persoane necunoscute au intrat fără drept în locuința sa și l-au agresat fizic. Suspecții au sustras suma de 2.200 de lei.
Conform anchetei, polițiștii au reușit să identifice rapid autorii crimei. Potrivit site-ului satumareonline.ro, citați de sursă, aceștia sunt un
.
Accident rutier în Petin, Satu Mare: șofer cu alcoolemie și permis suspendat
Un accident rutier s-a produs în noaptea de joi spre vineri, în localitatea Petin, județul Satu Mare, informează satumareonline.ro. Potrivit sursei, evenimentul s-a petrecut la ora 02.22, când poliția a fost sesizată despre incident.
La fața locului, polițiștii au descoperit că un bărbat de 36 de ani, din Carasau, conducea un autoturism și nu a adaptat viteza la condițiile de
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.