Doi şoferi care au urcat la volan după ce au consumat băuturi alcoolice au ajuns într-un final unul într-un stâlp, celălalt într-un autoturism staţionat. Primul incident de acest gen a fost semnalat pe 21 august, în jurul orei 19.00. În urma verificărilor efectuate de polițiști s-a stabilit faptul că, în timp ce un bărbat în vârstă de 53 de ani, din Pipirig, conducea un autoturism pe DN 15B, în Pipirig, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, intrând în coliziune cu un stâlp betonat. În urma evenimentului rutier au rezultat doar pagube materiale. Conducătorul auto a fost testat alcoolscopic, rezultatul indicând o concentrație de 0,46 mg/l alcool pur în aerul expirat. În noaptea care a urmat şi polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Ștefan cel Mare au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier. Un tânăr în vârstă de 20 de ani, din Ștefan cel Mare, care conducea un autoturism pe o stradă din aceeași localitate, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, intrând în coliziune cu un autoturism parcat. În urma evenimentului rutier au rezultat doar pagube materiale.
Polițiștii din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate - Satu Mare, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T - Biroul Teritorial Satu Mare, au documentat activitatea infracțională a 3 persoane, de 32, 37 și 43 de ani, cercetate pentru trafic de droguri de risc. În sarcina persoanei de 43 de ani s-a reținut și comiterea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc și efectuare, fără drept, de operaţiuni cu produse ştiind
.
Polițiștii de frontieră sătmăreni cercetează un cetățean maghiar în mașina căruia au descoperit 7.500 pachete de țigări de proveniență duty-free, în valoare de 145.000 lei, marfă ce urma să ajungă pe piața neagră de desfacere din zonă. În data de 21 august, polițiștii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Satu Mare au desfășurat o acțiune pe linia combaterii contrabandei cu țigări în zona de responsabilitate. Astfel,
.
În perioada 4 – 10 august, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au desfășurat acțiuni specifice în cadrul campaniei europene ROADPOL – SPEED, inițiativă dedicată prevenirii și combaterii excesului de viteză în trafic. Activitățile au vizat principalele drumuri din județul Satu Mare și au avut ca obiectiv creșterea siguranței rutiere, prin responsabilizarea conducătorilor auto și reducerea riscului de accidente grave produse pe fondul vitezei. Ca urmare
.
În cursul nopții de 8 august, la ora 00:37, dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Someș” al județului Satu Mare a fost alertat cu privire la izbucnirea unui incendiu la un depozit de furaje din localitatea Agriș, unde ardeau rotobaloți de paie și fân. La locul evenimentului s-au deplasat, în cel mai scurt timp, 14 pompieri profesioniști – 11 subofițeri și 3 soldați gradați profesioniști – cu trei autospeciale de
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.