Ministrul Educației, Daniel David, vizită la Colegiul Național "Doamna Stanca" din Satu Mare
Ministrul Educației, Daniel David, a realizat o vizită de lucru în județul Satu Mare, unde nu a ratat ocazia de a se întoarce la Colegiul Național "Doamna Stanca", instituția care l-a format intelectual. Potrivit informațiilor de pe satumareonline.ro, el a fost însoțit de deputatul PNL de Satu Mare, Adrian Cozma.
În cadrul întâlnirii, oficialul s-a consultat cu conducerea școlii și a Inspectoratului Școlar Județean. Discuțiile au atins subiecte serioase, inclusiv abandonul școlar crescut, consumul de tutun, alcool și droguri în rândul tinerilor, precum și tentația jocurilor de noroc. Totodată, s-au discutat și aspecte care aduc optimism, cum ar fi necesitatea continuării procesului de calificare și specializare a absolvenților în funcție de cerințele pieței muncii și accelerarea investițiilor în educație.
Daniel David a subliniat importanța extinderii programului "Masa sănătoasă" în toate unitățile de învățământ din județ, o inițiativă menită să îmbunătățească alimentația elevilor. "Ministrul educației nu este doar un profesionist în domeniul său, cu o abordare modernă și vizionară asupra educației, ci și un om de cuvânt. Așa cum mi-a promis în urmă cu o săptămână, astăzi a venit la noi, în Satu Mare, pentru a discuta despre problemele din județ, probleme care nu-s puține", a declarat Adrian Cozma.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail