Angajații de la Casele de Pensii şi Ministerul Investiţiilor Europene protestează marţi față de tăierea veniturilor
Inapoi

Angajații de la Casele de Pensii şi Ministerul Investiţiilor Europene protestează marţi față de tăierea veniturilor

Postat pe 08 Jul 2025

Update cu 1 lună în urmă

Timp de citire: 4 minute

Articol scris de: Cristina Preda

Image Description
Nationale
Lucrătorii din Casele de Pensii din ţară protestează, marţi, începând cu ora 8:30, faţă de condiţiile de lucru şi tăierea veniturilor, a anunțat preşedintele Federaţiei Naţionale Solidaritatea Socială a Muncii, afiliată la Blocul Naţional Sindical, Ionuţ Marinescu. Protestele vor continua toată săptămâna, în fiecare dimineaţă, timp de aproximativ două ore, a mai spus liderul sindical. „Printre nemulţumiri se numără condiţiile de muncă ale lucrătorilor din Casele de Pensii şi tăierea veniturilor. Nu avem aplicaţii informatice, nu avem sedii, birouri. Într-un birou stau 10-12 persoane, faţă de maximum 4-5 persoane. Toată săptămâna aceasta suntem în proteste. Vrem să tragem un semnal de alarmă. La Casele de Pensii, salariile sunt printre cele mai mici din sistemul bugetar”, a declarat Ionuţ Marinescu, citat de Agerpres. El a subliniat că nu exclude declanşarea grevei generale dacă nu vor fi soluţionate revendicările. De asemenea, şi Sindicatul MIPE „Normalitate”, care reprezintă angajaţii din Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene va organiza marţi un protest în faţa instituţiei. Organizaţia sindicală, afiliată la BNS, a anunţat luni că a transmis o adresă unor membri marcanţi ai Comisiei Europene prin care atrage atenţia asupra unor „riscuri privind capacitatea administrativă de gestionare a fondurilor europene în contextul promovării unor măsuri legislative de diminuare a remunerării personalului implicat”. Sindicatul solicită păstrarea nivelului actual al remunerării pentru personalul implicat în managementul şi controlul fondurilor europene şi implicit eliminarea din proiectul de lege privind unele măsuri fiscal-bugetare a tuturor articolelor care vizează această categorie, precum şi crearea statutului şi familiei ocupaţionale distincte în cadrul viitoarei Legi a Salarizării, asumate de România ca jalon în PNRR, pentru recunoaşterea acestei categorii distincte de personal, a competenţelor, a rolului şi a contribuţiei sale la dezvoltarea economică şi socială a României. De altfel, angajaţii MIPE au protestat, săptămâna trecută, în holul ministerului şi, ulterior, în Piaţa Victoriei, faţă de măsurile de austeritate anunţate de Guvern, care înjumătăţesc veniturile specialiştilor din instituţie. Proiect de lege privind măsurile fiscal-bugetare prevede, asumat, luni, în Parlament de către Guvernul Bolojan, prevede printre altele, limitarea, de la până la 50%, la până la 35%, a majorării salariale acordate personalului din instituţiile şi/sau autorităţile publice nominalizat în echipele de proiecte finanţate din fonduri europene nerambursabile şi/sau fonduri externe rambursabile, precum şi celui implicat în implementarea Mecanismului de redresare şi rezilienţă.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Nationale

Pagina de facebook

-
-

Recente din satumare

-
-

07:21

Cineva a dat foc intenționat la o casă în Balta Blondă

Luni, în jurul orei 15:00, Detașamentul de Pompieri Satu Mare a fost solicitat să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuință situată pe strada Balta Blondă, din municipiul Satu Mare. La fața locului s-au deplasat de urgență două autospeciale de stingere cu apă și spumă, cu un efectiv de 10 pompieri militari, precum și un echipaj medical din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean Satu Mare. La sosirea forțelor
Image Description

13:02

Mesajul de susținere al lui Adrian Cozma pentru șvabii din județul Satu Mare

De pe scena Festivalului Viei și Vinului de la Beltiug, unde a fost invitat de primarul Ioan Bartok, deputatul PNL de Satu Mare a adresat un mesaj de susținere atât pentru primarii Forumului Democrat German, cât și pentru întreaga comunitate a șvabilor din județul Satu Mare. El i-a asigurat de întreaga susținere din partea Partidului Național Liberal, amintind că ”nu noi, ci alții vor să vă vadă dispăruți”.
Image Description

12:26

Liberalii sătmăreni la Festivalul Viei și Vinului de la Beltiug

La invitația primarului Ioan Bartok, deputatul PNL de Satu Mare, Adrian Cozma, a participat împreună cu colegii săi la cea de-a XI-a ediție a Festivalului Viei și Vinului de la Beltiug, un eveniment cu tradiție ce onorează munca podgorenilor dn zonă. Din delegația Partidului Național Liberal prezentă la eveniment au făcut parte secretarul de stat în Ministerul Mediului, Beșeni Cristian, subprefectul Romeo Pop, consilierii județeni Horvat Alexandru și Ristea Alina,
Image Description

11:44

Două accidente grave, noaptea trecută, în Lazuri și Micula

În cursul nopții de 13 spre 14 august, pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Satu Mare au intervenit prompt în urma a două accidente rutiere, produse în județul Satu Mare, în care au fost implicate autoturisme, unul dintre ele fiind urmat de un incendiu, iar celălalt soldat cu o victimă încarcerată. Primul eveniment a fost semnalat în jurul orei 23:36, în localitatea Lazuri, pe strada Principală, unde un autoturism
Image Description

12:59

Muncitor căzut în camera pompelor pe un șantier din Satu Mare

Miercuri dimineața, în jurul orei 10.00, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Someș” al județului Satu Mare a fost solicitat să intervină pentru salvarea unei persoane căzute într-o cameră a pompelor situată pe un șantier în lucru din municipiul Satu Mare, pe Bulevardul Lucian Blaga. La fața locului s-au deplasat de urgență un echipaj de descarcerare și un echipaj de prim ajutor SMURD, cu un total de 6 cadre militare din
Image Description

Recente din Romania

-
-

09:06

- Nationale - Estimări meteo pe 4 săptămâni: Final de august cu temperaturi mai scăzute decât de obicei. Cum va fi vremea în septembrie

Luna august se încheie cu temperaturi ceva mai mici decât în alți ani, în cea mai mare parte a ţării, arată estimările ANM pentru următoarele patru săptămâni. Pe de altă parte, în prima jmătate a lui septembrie, vremea va fi mai caldă decât de obicei în sudul, sud-vestul şi vestul ţării. Valorile termice vor fi uşor mai coborâte decât cele specifice pentru această săptămână, în cea mai mare parte a
Image Description

09:02

- Externe - Când ar putea avea loc întâlnirea dintre Putin și Zelenski. Trump: „Am început pregătirile”

Preşedintele american Donald Trump a declarat, luni, că a început pregătirile pentru o întâlnire între Vladimir Putin şi Volodimir Zelenski. Anunțul vine după ce a avut în cursul zilei reuniuni la Washington cu omologul său ucrainean şi cu mai mulţi lideri europeni pentru a încerca să obţină progrese în direcţia păcii în Ucraina, informează agenţiile internaţionale de presă. „Am avut o întâlnire foarte bună cu oaspeţi distinşi: preşedintele Volodimir Zelenski
Image Description

08:57

- Alba - Vremea până în 15 septembrie. Mai răcoros, câteva ploi. Condiții meteo la finalul verii 2025 și începutul toamnei

Vremea până în 15 septembrie. Temperaturile vor fi mai scăzute decât cele normale în această perioadă în aproape toată țara. Sunt anunțate perioade cu ploi. Până în 22 august, vor mai fi temperaturi de 30-33 de grade Celsius, iar în sud va mai fi chiar caniculă (37 de grade). Apoi se răcorește treptat până la 23-26 de grade, în centru și nord-est. În sud și vest, valorile maxime rămân la
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
satumare WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Maria Simionescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul satumare
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete