Profesorii anunță proteste față de măsurile Guvernului. 4 zile de manifestații în fața Guvernului și Parlamentului
Inapoi

Profesorii anunță proteste față de măsurile Guvernului. 4 zile de manifestații în fața Guvernului și Parlamentului

Postat pe 29 Jun 2025

Update cu 1 lună în urmă

Timp de citire: 3 minute

Articol scris de: Elena Dumitrescu

Image Description
Nationale
Sindicaliștii din învățământ au anunțat deja proteste în fața Guvernului. Timp de 4 zile, profesorii vor picheta Guvernul, Parlamentul, dar și sediile partidelor aflate la guvernare. Potrivit informațiilor Digi24, aceștia au depus actele către primărie pentru a primi autorizație de protest pentru zilele de 9-15 iulie, între orele 11:00-13:00. Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație "Spiru Haret au anunțat că la proteste sunt așteptați peste 2.000 de membri de sindicat. Protestul este organizat în semn de nemulțumire față de măsurile politice propuse pentru reducrea deficitului bugetar, care, potrivit acestora, urmează să afecteze salariile, condițiile de muncă, dar și statutul și demnitatea profesiei. Acțiunile noastre urmăresc să atragă atenția asupra faptului că salariații din educație nu sunt de acord cu măsurile politice pentru diminuarea deficitului bugetar propuse a fi adoptate în învățământ care vor influența salarizarea, condițiile de muncă, statutul și demnitatea profesiei didactice. Acțiunile de protest se vor desfășura în mod pașnic și civilizat și vor afecta circulatia pietonala", anunță sindicatele, într-un comunicat de presă. Sindicatele din învățământ au declanșat greva japoneză, în semn de protest pentru măsurile anunțat de Guvern, încă de pe 18 iunie. Protestul s-a desfășurat la locul de muncă, în unități de învățământ preuniversitar și superior, în biblioteci centrale universitare și în institute de cercetare, fără întreruperea activității Potrivit acestora, creșterea normei didactice de predare este o decizie „iresponsabilă”. Coborârea pragului salarial pentru acordarea voucherelor de vacanță și a indemnizației de hrană ar duce la pierderea drepturilor pentru numeroși angajați, iar eliminarea indemnizației pentru titlul științific de doctor "reprezintă o dovadă că viitorul guvern nu este interesat de performanță/calitate".
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Nationale

Pagina de facebook

-
-

Recente din satumare

-
-

07:21

Cineva a dat foc intenționat la o casă în Balta Blondă

Luni, în jurul orei 15:00, Detașamentul de Pompieri Satu Mare a fost solicitat să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuință situată pe strada Balta Blondă, din municipiul Satu Mare. La fața locului s-au deplasat de urgență două autospeciale de stingere cu apă și spumă, cu un efectiv de 10 pompieri militari, precum și un echipaj medical din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean Satu Mare. La sosirea forțelor
Image Description

13:02

Mesajul de susținere al lui Adrian Cozma pentru șvabii din județul Satu Mare

De pe scena Festivalului Viei și Vinului de la Beltiug, unde a fost invitat de primarul Ioan Bartok, deputatul PNL de Satu Mare a adresat un mesaj de susținere atât pentru primarii Forumului Democrat German, cât și pentru întreaga comunitate a șvabilor din județul Satu Mare. El i-a asigurat de întreaga susținere din partea Partidului Național Liberal, amintind că ”nu noi, ci alții vor să vă vadă dispăruți”.
Image Description

12:26

Liberalii sătmăreni la Festivalul Viei și Vinului de la Beltiug

La invitația primarului Ioan Bartok, deputatul PNL de Satu Mare, Adrian Cozma, a participat împreună cu colegii săi la cea de-a XI-a ediție a Festivalului Viei și Vinului de la Beltiug, un eveniment cu tradiție ce onorează munca podgorenilor dn zonă. Din delegația Partidului Național Liberal prezentă la eveniment au făcut parte secretarul de stat în Ministerul Mediului, Beșeni Cristian, subprefectul Romeo Pop, consilierii județeni Horvat Alexandru și Ristea Alina,
Image Description

11:44

Două accidente grave, noaptea trecută, în Lazuri și Micula

În cursul nopții de 13 spre 14 august, pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Satu Mare au intervenit prompt în urma a două accidente rutiere, produse în județul Satu Mare, în care au fost implicate autoturisme, unul dintre ele fiind urmat de un incendiu, iar celălalt soldat cu o victimă încarcerată. Primul eveniment a fost semnalat în jurul orei 23:36, în localitatea Lazuri, pe strada Principală, unde un autoturism
Image Description

12:59

Muncitor căzut în camera pompelor pe un șantier din Satu Mare

Miercuri dimineața, în jurul orei 10.00, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Someș” al județului Satu Mare a fost solicitat să intervină pentru salvarea unei persoane căzute într-o cameră a pompelor situată pe un șantier în lucru din municipiul Satu Mare, pe Bulevardul Lucian Blaga. La fața locului s-au deplasat de urgență un echipaj de descarcerare și un echipaj de prim ajutor SMURD, cu un total de 6 cadre militare din
Image Description

Recente din Romania

-
-

12:20

- Neamt - Impozitarea multinaționalelor schimbată radical: de la impozitul minim pe cifra de afaceri la reguli restrictive de deductibilitate

Impozitarea multinaționalelor intră într-o nouă etapă: impozitul minim pe cifra de afaceri va fi eliminat de anul viitor, dar autoritățile introduc reguli mai restrictive privind deductibilitatea cheltuielilor intra-grup. Potrivit specialiștilor PwC România, citat de Hotnews, impozitul minim pe cifra de afaceri (IMCA), măsură care „a creat mai multe probleme decât a rezolvat”, va fi eliminat începând cu anul viitor. Totuși, această decizie este însoțită de o nouă regulă de limitare
Image Description

12:17

- Cluj - ALERTĂ ALIMENTARĂ: Un produs PROFI, retras de urgență din magazinele din Cluj! Conține o substanță periculoasă pentru sănătate

Retailerul PROFI a transmis un comunicat prin care informează clienții că produsul „PROXI Musli cu fructe” 750 grame, lot L21015, termen de valabilitate 15.01.2026, cod EAN 5948688021779 este retras de la comercializare și rechemat de la clienți din cauza depășirii nivelului admis de Deoxinivalenol (DON), o toxină provenită din mucegaiuri ce poate afecta sănătatea. Campania de retragere este valabilă la nivel național, însă important pentru consumatori este faptul că produsul
Image Description

12:16

- Cluj - Ambrozia face legea în Florești! Un câmp s-a transformat într-o adevărată junglă: „Avem copii cu astm, nu se poate așa ceva”

Câmpul de pe strada Urușagului din comuna Florești s-a transformat într-o adevărată junglă cu ambrozie, spre disperarea localnicilor care suferă de alergii sau au copii cu astm. „Chiar nu se poate face ceva cu jungla asta de ambrozie de pe câmpul de pe Urușagului? Suntem mulți care avem alergie la ambrozie… avem copii cu astm, nu se poate așa ceva”, reclamă unul dintre locuitorii din zonă. De asemenea, alții susțin
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
satumare WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Maria Popescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul satumare
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete