Reacția AUR la măsurile anunțate de Guvernul Bolojan: Partidele de la guvernare vor să sărăcească toţi românii
Inapoi

Reacția AUR la măsurile anunțate de Guvernul Bolojan: Partidele de la guvernare vor să sărăcească toţi românii

Postat pe 03 Jul 2025

Update cu 1 lună în urmă

Timp de citire: 7 minute

Articol scris de: Ion Ionescu

Image Description
Nationale
Senatorul AUR Petrişor Peiu acuză într-o reacție față de măsurile fiscale anunțate de Guvernul Bolojan că „românii cinstiţi şi mediul privat sunt puşi să plătească pentru jaful guvernării iresponsabile din ultimii ani”. El spune că aceasta este „cea mai brutală serie de măsuri economice impuse din 2010 încoace, fără consultare, fără explicaţii, fără ruşine”. „După ce au distrus bugetul ţării, cele patru partide din coaliţia de guvernare vor să sărăcească toţi românii. Mai concret, Guvernul Ilie Bolojan a adus în Parlament un proiect de lege pe care îşi va asuma răspunderea, care prevede un regim dur de austeritate cum nu a mai fost în România din anul 2010 până acum”, a declarat Petrișor Peiu, potrivit unui comunicat AUR. Potrivit acestuia, 2018 a fost ultimul an de echilibru bugetar, iar de atunci până acum economia ţării a crescut în termeni nominali cu 87%. „Veniturile statului au urmat această creştere economică, crescând cu 90%. În schimb, oameni buni, cheltuielile au crescut cu 121%. Cum ar zice românul - «nu pot ei să strângă impozite cât pot tot ei cheltui». Acum, hai să vedem cum vrea Ilie Bolojan şi miniştrii săi să ne impună austeritate”, a precizat Petrişor Peiu. În opinia sa, „cea mai îngrozitoare” măsură se referă la TVA. „Din trei cote de TVA vom rămâne cu două: 21% şi 11%. Asta înseamnă o scumpire a tuturor bunurilor şi serviciilor din ţară, cu minimum două puncte procentuale. Dar bunurile de strictă necesitate, alimentele, medicamentele, lemnele pentru foc, energia, vor avea cota de TVA dublată. Deci vom avea creşteri cu două cifre ale preţurilor de consum la alimente, medicamente, energie, lemne de foc. Adică toate lucrurile vitale vieţii noastre se vor scumpi cu mai bine de 10% doar din creşterea TVA-ului. Cum vor fi protejaţi cei mai nefericiţi dintre noi, cei mai săraci dintre noi, adică pensionarii? În niciun fel, pentru că pensiile vor fi îngheţate şi anul acesta, şi anul viitor. Şi salariile vor fi îngheţate. Dar pensionarii mai primesc încă o lovitură în plus. Toţi cei care au pensii peste 3.000 de lei vor trebui să plătească contribuţia de asigurări sociale de sănătate. Ca să înţelegem, pensia medie în România astăzi este 2.800 de lei. Ce înseamnă pragul de 3.000 de lei? Cine are o pensie medie va trebui să plătească contribuţia de asigurări sociale de sănătate”, a mai spus senatorul AUR. Peiu mai arată că va creşte intensitatea muncii pentru toţi profesorii, pentru că vor creşte normele didactice. Totodată, vor fi tăiate bursele elevilor şi studenţilor, adică o nouă cenuşăreasă, educaţia, va fi lovită din plin, mai spune acesta. „Sănătatea, cealaltă zonă în care stăm extrem de prost, va fi şi ea lovită. Pentru că se vor prioritiza investiţiile, adică se vor opri majoritatea investiţiilor. Se va reduce numărul de paturi de spital cu 20%. Unul din cinci paturi de spital va dispărea”, explică reprezentantul AUR. Potrivit acestuia, va creşte impozitul pe veniturile din dividende la 16% - asta însemnând distrugerea tuturor antreprenorilor români sau o invitaţie la optimizare fiscală. „Pentru că, oameni buni, impozitul pe profit este plătit, iar profitul este declarat de către firmele româneşti, firmele antreprenoriale, firmele mici şi mijlocii. În vreme ce marile corporaţii declară un profit de două ori mai mic, ca rată raportată la cifra de afaceri, decât firmele româneşti. Şi aplică, deci, cu succes, aşa-numita optimizare fiscală, adică ascund profiturile de Fiscul român”, atrage el atenţia. Petrişor Peiu este de părere că toate acestea creează „un cadru absurd care va duce la o recesiune economică profundă”. „Deja am văzut cum, an de an, a scăzut creşterea economică până când am ajuns, anul acesta, la stagnare. Urmează recesiunea. Recesiunea care este adusă pentru întreaga economie de către cei care au cheltuit cu nesăbuinţă banii strânşi din taxe şi impozite. Noi plătim acum cu toţii risipa ultimilor şase ani de guvernare, şase ani în care a guvernat aceeaşi coaliţie care, astăzi, vine să ne ceară aceşti bani în plus: PSD, PNL, USR, UDMR. Fără ca vreunul dintre cei care au participat la acest jaf nemaiîntâlnit în istoria ţării să răspundă în vreun fel. Doamne, apără România!”, a declarat senatorul AUR, Petrişor Peiu.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Nationale

Pagina de facebook

-
-

Recente din satumare

-
-

07:21

Cineva a dat foc intenționat la o casă în Balta Blondă

Luni, în jurul orei 15:00, Detașamentul de Pompieri Satu Mare a fost solicitat să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuință situată pe strada Balta Blondă, din municipiul Satu Mare. La fața locului s-au deplasat de urgență două autospeciale de stingere cu apă și spumă, cu un efectiv de 10 pompieri militari, precum și un echipaj medical din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean Satu Mare. La sosirea forțelor
Image Description

13:02

Mesajul de susținere al lui Adrian Cozma pentru șvabii din județul Satu Mare

De pe scena Festivalului Viei și Vinului de la Beltiug, unde a fost invitat de primarul Ioan Bartok, deputatul PNL de Satu Mare a adresat un mesaj de susținere atât pentru primarii Forumului Democrat German, cât și pentru întreaga comunitate a șvabilor din județul Satu Mare. El i-a asigurat de întreaga susținere din partea Partidului Național Liberal, amintind că ”nu noi, ci alții vor să vă vadă dispăruți”.
Image Description

12:26

Liberalii sătmăreni la Festivalul Viei și Vinului de la Beltiug

La invitația primarului Ioan Bartok, deputatul PNL de Satu Mare, Adrian Cozma, a participat împreună cu colegii săi la cea de-a XI-a ediție a Festivalului Viei și Vinului de la Beltiug, un eveniment cu tradiție ce onorează munca podgorenilor dn zonă. Din delegația Partidului Național Liberal prezentă la eveniment au făcut parte secretarul de stat în Ministerul Mediului, Beșeni Cristian, subprefectul Romeo Pop, consilierii județeni Horvat Alexandru și Ristea Alina,
Image Description

11:44

Două accidente grave, noaptea trecută, în Lazuri și Micula

În cursul nopții de 13 spre 14 august, pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Satu Mare au intervenit prompt în urma a două accidente rutiere, produse în județul Satu Mare, în care au fost implicate autoturisme, unul dintre ele fiind urmat de un incendiu, iar celălalt soldat cu o victimă încarcerată. Primul eveniment a fost semnalat în jurul orei 23:36, în localitatea Lazuri, pe strada Principală, unde un autoturism
Image Description

12:59

Muncitor căzut în camera pompelor pe un șantier din Satu Mare

Miercuri dimineața, în jurul orei 10.00, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Someș” al județului Satu Mare a fost solicitat să intervină pentru salvarea unei persoane căzute într-o cameră a pompelor situată pe un șantier în lucru din municipiul Satu Mare, pe Bulevardul Lucian Blaga. La fața locului s-au deplasat de urgență un echipaj de descarcerare și un echipaj de prim ajutor SMURD, cu un total de 6 cadre militare din
Image Description

Recente din Romania

-
-

00:15

- Buzau - Primăria Mărăcineni disciplinează serviciul local de salubrizare

Executivul Primăriei Mărăcineni instaurează un nou tip de relaționare în binomul Serviciu Local de Salubrizare – cetățeni (producători de deșeuri menajere și reciclabile) și anunță crearea unei pagini virtuale dedicată, prin intermediul căreia informațiile să ajungă în timp eficient și de o parte și de cealaltă. Episodul vine ca și continuare a unei decizii, aplicată retroactiv, prin care sistemul de plată a gunoiului menajer a fost reorganizat, prin raportarea directă
Image Description

00:12

- Ilfov - Ciolpani, loc de pelerinaj la sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului. Hramul Mănăstirii Ţigăneşti, prilej de rugăciune şi reculegere pentru mii de credincioşi

Articol apărut în Jurnalul de Ilfov nr. 767, ediția print Curțile mănăstirii ­s-au umplut și anul acesta de oameni veniți cu sufletul plin de credință și speranță. Atmosfera de rugăciune a fost întregită de frumusețea locului, lumina caldă a dimineții și glasurile păsărilor ce păreau a prevesti cântările bisericești. Soborul de preoți a săvârșit Sfânta Liturghie, iar rugăciunile ­s-au înălțat către cer cu bucurie și emoție. Slujba de hram a
Image Description

00:12

- Bihor - Artiști fotografi bihoreni, invitații unei tabere de creație și documentare - „ElisabetaArt”, ediția a XVIII-a

În perioada 10-18 august 2025, s-a desfășurat la Cavnic, județul Maramureș, Tabăra de Creație și Documentare „ElisabetaArt” ediția a XVIII-a, organizată de Asociația Diamant de Maramureș și Elisabeta Pietrar Veress. Doi artiști fotografi bihoreni au fost invitați.
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
satumare WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Ion Ionescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul satumare
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete