România se pregătește de noi scumpiri
Inapoi

România se pregătește de noi scumpiri

Postat pe 04 Mar 2025

Update cu 6 luni în urmă

Timp de citire: 3 minute

Articol scris de: Ion Ionescu

România se pregătește de noi scumpiri
Nationale

România se pregătește de noi scumpiri

România se află în așteptarea unor scumpiri semnificative, potrivit ultimului raport al Institutului Național de Statistică. Patronatele estimează o stagnare a activităților economice și creșteri de prețuri în următoarele luni.

Cel mai afectat sector este cel al produselor alimentare, unde prețurile ar putea crește cu un procent de 35%. În următoarele trei luni, alimentele se vor scumpi accelerat, conform unei analize recente. Economiștii subliniază însă că o creștere medie de 35% este nerealistă. "Pe anumite produse alimentare, putem avea o creștere majoră a prețurilor, dar pentru produsele de larg consum, estimările ar trebui să fie în imediata apropiere a inflatiei prognozată de BNR, între 5-7%, până la finele anului 2025", afirmă profesorul de economie Radu Ciobanu.

Recent, echipa Digi24 a realizat un sondaj, întrebând românii despre părerea lor referitoare la aceste scumpiri. Răspunsurile au fost clare: "Nu mi se pare normal, la ceea ce avem noi, ca pensii, salarii și așa mai departe, este foarte greu să te descurci"; "Mâncăm cât mai puțin, cât mai puțin, pai ce să facem?"; "Nu avem decât să ne limităm la ce avem. Nu putem mai mult. Ne limităm la ce avem, asta e situația".

În sectorul imobiliar, dezvoltatorii estimează că, deși numărul locuințelor finalizate nu va suferi modificări, prețurile se vor majorare cu aproximativ 33%. "Această creștere ar putea fi descrisă ca nenaturală, fiind cauzată de mai multe aspecte, cum ar fi eliminarea taxelor la începutul anului, ceea ce a avut ca efect creșterea costurilor cu forța de muncă, dar și modificări ale impozitelor", explică Bogdan Ivan, președintele Asociației Dezvoltatorilor Imobiliari din România.

În ceea ce privește sectorul serviciilor, care a influențat recent rata inflației, se estimează o creștere medie a prețurilor de 19%. Aceste evoluții economice creează incertitudini pentru consumatori, care se confruntă cu provocări tot mai mari în gestionarea bugetelor lor.

Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Nationale
Acasa Recente Radio Judete