Furtuna de săptămâna trecută, din 8 Iulie, a făcut ravagii în mai multe zone din județul Satu Mare, dar ceas mai afectată localitate a fost satul Horea, ce aparține de comuna Sanislău. Culturi agricole distruse, peste 70 de gospodării decopertate parțial de țiglele de pe case și grajduri. Mai mult de jumătate din crucile de pe mormintele din cimitir au fost culcate la pământ, iar arborii frânți, pur și simplu. Curentul electric a fost întrerupt în urma distrugerii unor stâlpi și fire de curent. Oamenii din sat au afirmat că abia la 16 ore au sosit angajații de la serviciul de furnizare curent electric iar prima oprire a lor în satul Horea a fost la o masă de prânz. Horea fiind sat construit de moți, era oarecum ușor de ghicit dinainte că grofii din conducerea județului nu se vor grăbi foarte tare să evalueze pagubele și să ia măsuri urgente pentru remedierea acestora. Deputatul PNL de Satu Mare, Adrian Cozma, a fost primul care a sărit în ajutorul localnicilor. El a fost la fața locului și a lansat o campanie pentru sprijinirea comunității locale cu materiale de construcții care le prisosesc sătmărenilor din alte părți ale județului. Publicăm integral apelul deputatului Adrian Cozma: Tragediile nu vin anunțate! O furtună năprasnică a distrus agoniseala de-o viață a mai multor familii din satul Horea, comuna Sanislău. Zeci de sătmăreni, oameni harnici, dar cu venituri mici, au nevoie acum de o mână de ajutor pentru a-și reconstrui casele avariate și dependințele distruse și pentru a se întoarce la viața lor de dinainte. Mulți dintre păgubiți au vârste înaintate, iar alții au copii – și le plouă în casele distruse. Nu putem sta nepăsători! Haideți să le dăm o mână de ajutor cu tot ceea ce putem: materiale de construcții care ne prisosesc, lemn, țiglă, tablă, ferestre, garduri. Orice ajutor, oricât de mic, va conta!
Posibilitatea numirii a fost discutată în contextul conducerii Camerei, iar noul vicepreședinte va contribui la activitatea Biroului Permanent al Camerei inferioare, alături de colegi din partide diferite.
Deputatul PNL de Satu Mare, Adrian Cozma, a fost ales vicepreședinte al Camerei Deputaților în cadrul ședinței de debut a sesiunii de toamnă.
Conform satumareonline.ro, această numire marchează un pas în structura conducerii Camerei și arată colaborarea dintre partide în organul legislativ, ceea ce poate
.
În ultima ședință a Consiliului Județean din luna august 2025, la intervenția consilierului PNL Alexandru Horvat, președintele Pataki Csaba a anunțat că „gălăgia” făcută de grupul PNL în fața Spitalului Județean a determinat sistarea stimulentelor.
La intervenția insistentă a grupului de consilieri județeni PNL, conducerea Consiliului Județean a dispus sistarea stimulentelor în sumă de 1,3 milioane de lei, alocate personalului Spitalului Județean.
Președintele Consiliului Județean a precizat însă că măsura de sistare
.
De pe scena Festivalului Viei și Vinului de la Beltiug, unde a fost invitat de primarul Ioan Bartok, deputatul PNL de Satu Mare a adresat un mesaj de susținere atât pentru primarii Forumului Democrat German, cât și pentru întreaga comunitate a șvabilor din județul Satu Mare. El i-a asigurat de întreaga susținere din partea Partidului Național Liberal, amintind că ”nu noi, ci alții vor să vă vadă dispăruți”.
.
La invitația primarului Ioan Bartok, deputatul PNL de Satu Mare, Adrian Cozma, a participat împreună cu colegii săi la cea de-a XI-a ediție a Festivalului Viei și Vinului de la Beltiug, un eveniment cu tradiție ce onorează munca podgorenilor dn zonă. Din delegația Partidului Național Liberal prezentă la eveniment au făcut parte secretarul de stat în Ministerul Mediului, Beșeni Cristian, subprefectul Romeo Pop, consilierii județeni Horvat Alexandru și Ristea Alina,
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.