Comisar-șef de poliție Adnana Ilieș, membru al Inspectoratului de Poliție Județean Cluj din anul 2001, și-a încheiat cariera profesională și se retrage din activitate. Reprezentanții IPJ Cluj au anunțat momentul printr-un mesaj public, în care au evidențiat contribuția esențială a acesteia la dezvoltarea instituției. „Astăzi marcăm un moment important pentru echipa noastră. Comisar-șef de poliție Adnana Ilieș, colega care ne-a fost alături din 2001, își încheie parcursul profesional și pornește într-o nouă etapă a vieții”, se arată în mesajul IPJ Cluj. Adnana Ilieș a făcut parte din echipa IPJ Cluj timp de peste 20 de ani, iar începând cu anul 2006 a activat ca ofițer în domeniul relațiilor internaționale și Schengen. Potrivit colegilor, s-a remarcat prin „profesionalism, seriozitate și implicare constantă”. Printre proiectele definitorii în care a fost implicată se numără cel privind noua clădire a IPJ Cluj. Instituția amintește că Ilieș a contribuit la „inițierea și coordonarea demersurilor pentru noua clădire a IPJ Cluj, început în 2016 și concretizat în 2018, când a fost semnat contractul de execuție”. IPJ Cluj descrie acest proiect drept „un proiect de impact, în care și-a pus toată energia și viziunea”. La finalul mesajului, colegii i-au transmis urări emoționante: „Îți mulțumim pentru tot ce ai oferit echipei și instituției. Îți dorim multă sănătate și cât mai multe momente frumoase alături de cei dragi, în noul capitol ce urmează!”
Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Satu Mare, prin directorul executiv Tivadar Ildiko Emese, anunță că, în cursul zilei de ieri, 01 iulie 2025, la sediul agenției s-au semnat 4 noi contracte de finanțare a unor programe de interes național pentru dezvoltarea serviciilor sociale pentru persoanele vârstnice, acordate în baza H.G. nr. 435/2022 cu modificările și completările ulterioare, aprobate prin Ordinul 1481/27.06.2025 emis de Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și
.
Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Satu Mare, prin directorul executiv Tivadar Ildiko Emese, anunță că, în cursul zilei de ieri, 01 iulie 2025, la sediul agenției s-au semnat 4 noi contracte de finanțare a unor programe de interes național pentru dezvoltarea serviciilor sociale pentru persoanele vârstnice, acordate în baza H.G. nr. 435/2022 cu modificările și completările ulterioare, aprobate prin Ordinul 1481/27.06.2025 emis de Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și
.
Aproape două duzini de beneficiari ai centrelor de zi pentru copii din Satu Mare, Ardud, Turulung și Baia Mare ale Organizației Caritas și-au pus la încercare creativitatea, abilitățile, talentul. Centrul comunitar „Sf. Martin de Tours” al Organizației Caritas a găzduit pentru a patra oară concursul de talente organizat pentru școlarii care frecventează centrele de zi pentru copii ale organizației. Scopul evenimentului a fost crearea unui cadru pentru copiii talentați în
.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență Satu Mare a primit recent 500 de detectoare de fum și monoxid de carbon, donate în cadrul campaniei de conștientizare „”. Potrivit satumareonline.ro, aceste dispozitive fac parte din eforturile de educare a populației privind siguranța la incendii.
Campania de distribuire face parte din parteneriatul „Împreună pentru siguranță”, în care E.ON și Delgaz Grid continuă să sprijine Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU) și Inspectoratul General pentru
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.