Conducerea Federației Române de Box nu-l uită pe Mihai Leu! „Va avea o competiție cu numele lui”
Inapoi

Conducerea Federației Române de Box nu-l uită pe Mihai Leu! „Va avea o competiție cu numele lui”

Postat cu 3 ore în urmă

Update cu 3 ore în urmă

Timp de citire: 4 minute

Articol scris de: Cristina Preda

Image Description
Sport
Pe data de 1 iulie 2025, Mihai Leu, primul campion mondial la box profesionist din România, avea să piar­dă lupta cu o boală nemiloasă: can­cerul de colon. Victor Leu, vicepreședinte Mihai Leu a intrat în rândul legendelor sportului românesc, iar personalitatea uriașă i-a determinat pe oficialii Fe­derației Române de Box să ia o decizie de suflet în amintirea marelui pugilist, scrie Prosport. Potrivit lui Daniel Ion, secretarul general al Federației Române de Box, în scurt timp se va lua o hotărâre la nivelul conducerii ca o competiție importantă organizată sub patronajul federației să-i poarte numele. „Mihai Leu a fost tot timpul un simbol pentru boxul și sportul românesc. El a îndeplinit și funcția de președinte de onoare al federației noastre. Cum dom­nul Victor Leu, fratele lui Mihai, este vicepreședintele federației vom decide de comun acord cu dânsul ca o com­petiție importantă să-i poarte numele. Mihai Leu a fost și a rămas un exemplu pentru noi toți atât în sport cât și în viața extra­spor­tivă”, a declarat Daniel Ion pentru ProSport. Născut și crescut în Hu­ne­doara, Mihai a declarat tot tim­pul că nu se simte nicăieri mai bine decât acasă, printre hune­do­renii lui. Edilii orașului, care s-au im­plicat total în or­ga­ni­zarea fu­neraliilor ma­relui cam­pion, inten­țio­nează ca într-un timp cât se poate de scurt să inau­gu­reze o sală de box, care va purta numele „Mihai Leu”. „Mi-a fost un prieten a­propiat şi drag pe care îl port în suflet pentru tot ce a însemnat el pentru spor­tul ro­mâ­nesc şi pen­tru box. Este unul din­tre puţinii noştri campioni, care a însemnat mai mult de­cât sportul în care s-a remarcat pentru că, despre Mihai, se poate spune că şi el a ”făcut ma­re” boxul românesc”, Vasile Câtea, președinte FR Box. L-a învins pe panamezul Santiago Samaniego Mihai Leu și-a adjudecat titlul de campion mondial la profesioniști în data de 22 februarie 1987, în Germania, când l-a învins fără drept de apel pe panamezul Santiago Samaniego. „Mulțumesc Germaniei pentru tot ceea ce mi-a oferit în acești ani, dar eu sunt și voi rămâne român”, declara Leu în presa vremii. „România a pierdut astăzi un mare Campion… Dumnezeu să te odih­neas­că, Mihai! Continuăm să ne rugăm pentru sufletul lui în zborul spre odihna veşnică şi pentru familia lui care trece prin această cruntă pierdere şi suferinţă”, a afirmat şi Lucian Bute. Campionul mondial la box şi campionul la raliuri Mihai Leu a murit la 57 de ani. (A.N.)
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Sport
Sport

Prietenii pompierilor sătmăreni, campioni la concursul național

La sfârșitul săptămânii trecute, în municipiul Vaslui a avut loc Etapa Națională a Concursului cercurilor tehnico-aplicative de elevi cu tematică de prevenire și stingere a incendiilor „Prietenii Pompierilor”, unde au participat peste 170 de elevi din întreaga țară. Județul Satu Mare a fost reprezentat de două echipaje de elevi care, după patru zile de competiție, au obținut rezultate remarcabile: Locul I la categoria băieți/mixt - LICEUL TEORETIC GERMAN "JOHANN ETTINGER", .

Sport

Exprimă-te prin sport, nu prin violenț㠖 la Judo Master Satu Mare

Judokanii de la Clubul Sportiv „Judo Master” Satu Mare au primit marți vizita polițiștilor din cadrul Biroului de Siguranță Școlară al Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare. În cadrul întâlnirii, polițiștii au discutat cu tinerii prezenți despre importanța sportului în viața de zi cu zi, dar și a unor principii nonviolente de viață. Legitima apărare și limitele acesteia au fost pe agenda întâlnirii care s-au dorit a fi o punte .

Sport

Cursa cu caiace pentru incluziune la Bicaz Kayak Fest în Neamț

Evenimentul Bicaz Kayak Fest, aflat la cea de-a opta ediție, a avut loc pe lacul Izvorul Muntelui din județul Neamț, între 7 și 8 iunie 2025. Potrivit satumareonline.ro, peste 100 de concurenți s-au înscris în competiție, iar printre ei s-au numărat și trei persoane cu dizabilități locomotorii. Aceștia au participat la proba specială de semimaraton, care a avut o distanță de 20 de kilometri, și au fost recompensați cu premii .

Sport

Satmareanca Hodas Erzsebet Katalin a obținut medalia de aur la Campionatul European de Alergare Montană - Masters Nicolasi, care a avut loc în Sicilia, Italia, potrivit satumareonline.ro. Competiția s-a desfășurat pe parcursul a trei zile, cu probe diferite: vineri a avut loc cursa scurtă, sâmbătă a fost alergarea verticală de 5 km pe munte, iar duminică, cea mai importantă, "long run", de 29 km cu o diferență de nivel de 1.900 metri, startul fiind de la Refugiul Ginestra până la Refugiul Sapienza, la poalele muntelui Etna.

Satmareanca Hodas Erzsebet Katalin a obținut medalia de aur la Campionatul European de Alergare Montană - Masters Nicolasi, care a avut loc în Sicilia, Italia, potrivit satumareonline.ro. Competiția s-a desfășurat pe parcursul a trei zile, cu probe diferite: vineri a avut loc cursa scurtă, sâmbătă a fost alergarea verticală de 5 km pe munte, iar duminică, cea mai importantă, "long run", de 29 km cu o diferență de nivel de .

Pagina de facebook

-
-

Recente din satumare

-
-

20:11

Adrian Cozma: guvernare fără minciună!

Deputatul PNL de Satu Mare, Adrian Cozma, a dat o replică la postarea de ieri a colegului său parlamentar, deputatul PSD Mircea Govor, care s-a plâns de suspendarea Programului Rabla pentru mașini, anunțat anterior de Ministerul Mediului. Liberalul îi bate obrazul social-democratului, amintindu-i cine a condus guvernul în ultimii ani și cine a provocat deficitul bugetar uriaș care a dus la asemenea situații. Publicăm integral răspunsul deputatului Adrian Cozma: Exact
Image Description

10:50

Se poate și așa! Zilele Orașului Ardud vor fi organizate din fonduri europene, fără cheltuieli de la bugetul local

Anul acesta, într-un context socio-cultural deloc ușor, ZILELE ORAȘULUI ARDUD (15-17 august 2025) vor fi organizate fără nicio contribuție din bugetul local, grație unui proiect european obținut anul acesta de Casa de Cultură „Dr. Augustin Mircea” Ardud, în cadrul programului de cooperare transfrontalieră HUSKROUA. Fondurile provin dintr-un proiect derulat în parteneriat cu Cernăuți (Ucraina) și Napkor (Ungaria) – un proiect în care fiecare comunitate parteneră beneficiază de activități culturale, educaționale
Image Description

19:41

Copaci doborâți și incendii pe câmp în județul Satu Mare în urma furtunii de luni

Bilanțul provizoriu al misiunilor pompierilor militari sătmăreni pentru gestionarea efectelor fenomenelor meteorologice periculoase. Pompierii militari sătmareni desfășoară misiuni pentru limitarea efectelor fenomenelor meteorologice periculoase manifestate la nivelul județului. Echipajele operative acționează: - pentru înlăturarea de elemente desprinse de la acoperișuri de bloc; - pentru degajarea arborilor căzuți pe carosabil și autoturisme; - pentru lichidarea incendiilor de vegetație din localitățile Satu Mare, Căpleni și Craidorolț; - pentru lichidarea unui incendiu produs
Image Description

14:39

Prietenii pompierilor sătmăreni, campioni la concursul național

La sfârșitul săptămânii trecute, în municipiul Vaslui a avut loc Etapa Națională a Concursului cercurilor tehnico-aplicative de elevi cu tematică de prevenire și stingere a incendiilor „Prietenii Pompierilor”, unde au participat peste 170 de elevi din întreaga țară. Județul Satu Mare a fost reprezentat de două echipaje de elevi care, după patru zile de competiție, au obținut rezultate remarcabile: Locul I la categoria băieți/mixt - LICEUL TEORETIC GERMAN "JOHANN ETTINGER",
Image Description

16:39

Nunțiul papal în vizită la Centrul Comunitar „Sf. Martin de Tours” al Caritas

Mons. Giampiero Gloder, nunțiu apostolic în România și în Republica Moldova, alături de PSSa episcop Eugen Schönberger au vizitat ieri centrul de zi pentru copii al Organizației Caritas unde s-au familiarizat cu programele de vacanță oferite de unitate. Oaspeți de seamă au trecut ieri pragul Centrului „Sf. Martin” din Turulung. Mons. Giampiero Gloder nunțiu papal a vizitat unitatea împreună cu PSSa Eugen Schönberger, József Fanea, secretar episcopal și Perez Gutierrez
Image Description

Recente din Romania

-
-

21:18

- Galati - Indicii ROBOR se apropie de pragul de 6,5% Scris de Radu Georgescu Miercuri, 09 Iulie 2025 20:30

Începând de joia trecută, indicii ROBOR au intrat pe o pantă descendentă și au atins minime ale ultimelor două luni, în ciuda faptului că se așteaptă creșterea inflației ca urmare a majorării TVA, a accizelor și a renunțării la schema de plafonare a prețului la energie, așa cum se precizează de către BNR în comunicatul de presă care a urmat ședinței de politică monetară în care s-a decis menținerea ratei
Image Description

21:17

- Vrancea - Suspiciune de antrax în județul Ialomița / O persoană cu simptome a murit la spital

Suspiciune de antrax, neconfirmată până în acest moment, raportată astăzi de către reprezentanții Institutului Național de Boli Infecțioase Dr. Matei Balș din București. Conform informațiilor furnizate, cele două persoane au semnalat că au manipulat și consumat carne de oaie provenind din gospodăria proprie. În prezent, probele de laborator necesare pentru confirmarea diagnosticului sunt în lucru la Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino”. Analizele efectuate vor stabili cu exactitate dacă este
Image Description

21:15

- Dambovita - Amplă acțiune de dezinsecție, dezinfecție și deratizare, la Aninoasa. Apel al primarului, la cetățeni

În aceste zile, în comuna Aninoasa are loc o acțiune amplă de dezinsecție, dezinfecție și deratizare. Intervențiile vizează clădirile publice, parcurile, spațiile de recreere, zona blocurilor ANL și alte locuri frecvent circulate. Pentru a evita producerea de evenimente nedorite, primarul comunei, Vlăduț Niculae, face apel la locuitori să evite zonele tratate timp de câteva ore după aplicare și luarea măsurilor de protecție pentru animalele de companie. Este o acțiune preventivă,
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
satumare WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Maria Popescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul satumare
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete