Reorganizarea școlilor: Care este procedura pentru comasarea unităților de învățământ în anul educațional 2025-2026
Inapoi

Reorganizarea școlilor: Care este procedura pentru comasarea unităților de învățământ în anul educațional 2025-2026

Postat cu 3 ore în urmă

Update cu 3 ore în urmă

Timp de citire: 12 minute

Articol scris de: Ion Ionescu

Image Description
Nationale
În baza ordinului ministrului educației privind reorganizarea și constituirea formațiunilor de studiu în învățământul preuniversitar de stat pentru anul școlar 2025-2026, conform măsurilor prevăzute de Legea nr. 141/2025, ARACIP va transmite inspectoratelor școlare, până cel târziu la 25 august 2025, ordinele prin care a fost aprobată reorganizarea unităților de învățământ. Cele două acte normative trimise spre publicare în Monitorul Oficial reglementează modul în care se vor reorganiza rețelele școlare în luna august, înainte de începerea cursurilor din noul an școlar, precum și regulile după care vor fi constituite normele didactice. Procedura privind reorganizarea unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat şi constituirea formaţiunilor de studiu în învăţământul preuniversitar de stat, în anul şcolar 2025 - 2026, ca urmare a măsurilor adoptate prin Legea nr. 141/2025 privind unele măsuri fiscal-bugetare. (Anexă la OMEC nr. 5197/06.08.2025) Conducerile inspectoratelor şcolare identifică în reţeaua şcolară aprobată prin hotărâri ale consiliului local/ordin al ministrului educaţiei şi cercetării pentru anul şcolar 2025-2026, unităţile de învăţământ preuniversitar de stat care nu se mai încadrează în prevederile din Legea învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, pentru a funcţiona cu personalitate juridică, şi care trebuie să intre în proces de reorganizare. În procesul de analiză, pentru identificarea unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat, vor fi luate în calcul inclusiv unităţile de învăţământ reorganizate începând cu 1 septembrie 2025, pentru care s-a emis ordinul ministrului. Până la data de 8 august 2025, conducerile inspectoratelor şcolare au avut obligaţia de a stabili, în colaborare cu autorităţile administraţiei publice locale, modalităţile de reorganizare a unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat, precum şi lista tuturor unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat care urmează să intre în proces de reorganizare pentru asigurării funcţionării acestora. Pot intra în proces de reorganizare şi unităţi de învăţământ preuniversitar de stat care deţin doar componente organizatorice autorizate să funcţioneze provizoriu, iar procesul de reorganizare poate viza şi componente organizatorice de tipul structură şcolară arondată sau locaţie. (Metodologia aprobată prin Ordinul ministrului educaţiei nr. 6799/2023, doar pentru unităţile de învăţământ preuniversitar de stat incluse în reţeaua şcolară aferentă anului şcolar 2025-2026). La nivelul Ministerului Educaţiei şi Cercetării, în perioada 8 - 11 august 2025 s-au analizat situaţiile divergente şi se decide asupra modului de reorganizare a respectivelor unităţi de învăţământ, comunicat ulterior inspectoratelor şcolare implicate şi ARACIP. Până la data de 13 august 2025, Agenția Națională de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar (ARACIP) comunică Ministerului Educaţiei şi Cercetării hotărârea Consiliului privind aprobarea reorganizărilor unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat transmise de inspectoratele şcolare, respectiv de Ministerul Educaţiei şi Cercetării. ARACIP comunică inspectoratelor şcolare, până cel târziu la data de 25 august 2025, ordinele ministrului educaţiei şi cercetării prin care s-a aprobat reorganizarea unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat cu personalitate juridică. În termen de 2 zile lucrătoare de la primirea ordinelor, conducerile inspectoratelor şcolare au obligaţia de a le comunica autorităţilor administraţiei publice locale, în vederea includerii de drept a unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat rezultate în urma procesului de reorganizare în reţeaua şcolară a unităţilor de învăţământ. (În aceste situaţii nu este necesară emiterea avizului conform de către inspectoratele şcolare.) Luând în considerare intrarea în vigoare a măsurilor adoptate prin Legea nr. 141/2025 privind unele măsuri fiscal-bugetare, pentru anul şcolar 2025-2026, modificările în reţeaua şcolară a unităţilor de învăţământ preuniversitar se finalizează până la data începerii cursurilor anului şcolar 2025-2026. (Sursa: Edu.ro) Procedura privind constituirea normelor didactice de predare-învățare-evaluare în anul școlar 2025–2026 Aplicarea noii norme didactice de 20 ore/săptămână, prevăzută de Legea 141/2025, și reorganizarea posturilor didactice în condițiile reducerilor de activitate. (Anexă la OMEC nr. 5198/06.08.2025) Pentru cadrele didactice şi candidaţii repartizaţi pe posturi didactice/catedre vacante în perioada 31 iulie - 4 august 2025, inspectoratele şcolare au avut obligaţia de a emite deciziile de repartizare, astfel încât aceştia să se prezinte la unităţile de învăţământ, în vederea încheierii contractelor individuale de muncă, până la data de 8 august 2025. În perioada 8 - 18 august 2025 se reactualizează lista posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate. Norma didactică de predare în învăţământul gimnazial, liceal, profesional şi postliceal, din unităţile de educaţie extraşcolară, precum şi pentru personalul didactic de predare din învăţământul special se constituie după cum urmează: Pentru cadrele didactice cu o vechime în învăţământ de peste 25 de ani şi gradul didactic I, numărul de ore aferent activităţilor (prevăzute la alin. (2) lit. b), alin. (3) lit. b), alin. (4) lit. b), alin. (5) lit. b), alin. (6) lit. b), alin. (7) lit. b), alin. (8) lit. b), alin. (9) lit. b), alin. (10) lit. b) sau alin. (11) lit. b) ) poate fi redus cu 2 ore/săptămână, fără afectarea drepturilor salariale. În palatele şi cluburile copiilor/Palatul Naţional al Copiilor: În cluburile sportive şcolare, 20 de ore pe săptămână pentru absolvenţii cu diplomă ai şcolilor postliceale, încadraţi în funcţia de antrenor. Norma de activitate a coordonatorului serviciilor de sprijin educaţional din cadrul compartimentului de servicii educaţionale specializate din cadrul centrelor judeţene de resurse şi asistenţă educaţională, denumite în continuare CJRAE, sau din cadrul Centrului Municipiului Bucureşti de Resurse şi Asistenţă Educaţională, denumit în continuare CMBRAE, cuprinde un număr de 40 de ore/săptămână, repartizate astfel: din care 6-8 ore constau în activităţi de consiliere psihopedagogică, terapie logopedică sau activităţi de sprijin educaţional, după caz, pentru beneficiarii serviciilor educaţionale; 20 de ore/săptămână care constau în: activităţi de pregătire metodico-ştiinţifică şi complementară, stabilirea măsurilor şi întocmirea programelor de prevenire şi intervenţie psihoeducaţional. Norma didactică aferentă postului de profesor-consilier şcolar din compartimentul de servicii educaţionale specializate al CJRAE/CMBRAE cuprinde un număr de 40 de ore/săptămână, repartizate astfel: dintre care 12-14 ore de activităţi de consiliere psihopedagogică, desfăşurate individual şi în grup cu preşcolarii/elevii, consiliere şi orientare în carieră, consiliere în vederea orientării şi reorientării şcolare şi profesionale a antepreşcolarilor/preşcolarilor/elevilor cu CES, activităţi de consiliere acordată părinţilor/reprezentanţilor legali şi consultanţă cadrelor didactice; Cadrelor didactice afectate de reducerea normei didactice de predare ale căror cereri de completare de normă nu se soluţionează la nivelul unităţilor de învăţământ/consorţiilor şcolare, precum şi cererile cadrelor didactice afectate de restrângere de activitate se soluţionează prin completarea normei didactice de predare pe perioadă determinată sau nedeterminată/transfer/modificarea repartizării, după caz, în şedinţe de repartizare organizate la nivelul inspectoratelor şcolare în perioada 20-22 august 2025. Cadrelor didactice titulare în 3 sau mai multe unităţi de învăţământ pe catedre din discipline cu 1-2 ore/săptămână, în anul şcolar 2025-2026, li se va constitui norma didactică de predare, în condiţii legii, astfel încât numărul unităţilor de învătământ să fie cel mult egal cu al celor din anul şcolar 2024-2025.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Nationale

Pagina de facebook

-
-

Recente din satumare

-
-

11:32

Fosta secretară a Partidei Romilor, Lakatos Denisa, este prima sătmăreancă admisă la Școala de Subofițeri Pompieri

Fosta secretară a Partidei Romilor și vicecampioană națională la box feminin, Lakatos Denisa , a înscris ieri o nouă pagină în istoria județului nostru. Cu determinare și perseverență, ea a devenit prima femeie din Satu Mare admisă la Școala de Subofițeri Pompieri și Protecție Civilă „Pavel Zăgănescu” din Boldești. În data de 8 august, alături de alți 280 de elevi, Denisa a depus jurământul militar, un moment solemn care marchează
Image Description

12:12

Cineva a dat foc intenționat la un depozit de paie și fân la Agriș

În cursul nopții de 8 august, la ora 00:37, dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Someș” al județului Satu Mare a fost alertat cu privire la izbucnirea unui incendiu la un depozit de furaje din localitatea Agriș, unde ardeau rotobaloți de paie și fân. La locul evenimentului s-au deplasat, în cel mai scurt timp, 14 pompieri profesioniști – 11 subofițeri și 3 soldați gradați profesioniști – cu trei autospeciale de
Image Description

10:35

Adrian Cozma: scandalul cu mâncarea proastă de la Spitalul Județean este o dezinformare grosolană

𝐃𝐞𝐳𝐢𝐧𝐟𝐨𝐫𝐦𝐚𝐫𝐞 𝐠𝐫𝐨𝐬𝐨𝐥𝐚𝐧𝐚̆ 𝐝𝐞𝐬𝐩𝐫𝐞 𝐦𝐚̂𝐧𝐜𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐬𝐞𝐫𝐯𝐢𝐭𝐚̆ 𝐩𝐚𝐜𝐢𝐞𝐧𝐭̦𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐥𝐚 𝐒𝐩𝐢𝐭𝐚𝐥𝐮𝐥 𝐉𝐮𝐝𝐞𝐭̦𝐞𝐚𝐧 𝐒𝐚𝐭𝐮 𝐌𝐚𝐫𝐞! 𝐂𝐢𝐧𝐞𝐯𝐚, 𝐝𝐢𝐫𝐞𝐜𝐭 𝐢𝐧𝐭𝐞𝐫𝐞𝐬𝐚𝐭 𝐬𝐚̆ 𝐚𝐜𝐨𝐩𝐞𝐫𝐞 𝐝𝐞𝐳𝐚𝐬𝐭𝐫𝐮𝐥 𝐟𝐢𝐧𝐚𝐧𝐜𝐢𝐚𝐫 𝐬̦𝐢 𝐚𝐝𝐦𝐢𝐧𝐢𝐬𝐭𝐫𝐚𝐭𝐢𝐯 𝐝𝐞 𝐥𝐚 𝐒𝐉 𝐒𝐚𝐭𝐮 𝐌𝐚𝐫𝐞 𝐚 𝐥𝐢𝐯𝐫𝐚𝐭 𝐦𝐢𝐧𝐢s𝐭𝐫𝐮𝐥𝐮𝐢 S𝐚̆𝐧𝐚̆𝐭𝐚̆𝐭̦𝐢𝐢 𝐨 𝐦𝐚𝐫𝐞 𝐦𝐢𝐧𝐜𝐢𝐮𝐧𝐚̆. Așa își începe postarea deputatul PNL de Satu Mare, Adrian Cozma, cu referire la scandalul declanșat în urma distribuirii de către ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a unor imagini despre ceea ce susține că ar prezenta mâncare stricată și
Image Description

16:37

Copiii bolnavi de cancer au fost și anul acesta la tabăra Raza Speranței a Fundației Hans Lindner

Datorită sprijinului generos al multor susținători entuziaști, tabăra de aventură Raza Speranței a putut fi organizată și în acest an. Încă din 2002, Fundația Hans Lindner oferă anual copiilor diagnosticați cu boli maligne (în special cancer) și familiilor acestora o vacanță complet gratuită. Mai mult decât o pauză binemeritată, această tabără reprezintă o sursă de întărire sufletească și un pas înainte în lupta cu încercările vieții. Un punct fix pentru
Image Description

10:29

Magie, culoare și spectacol la Festivalul ”Zestrea Oașului” de la Negrești-Oaș

Oșenii, dar și sătmărenii din tot județul sunt așteptați la sfârșitul acestei săptămâni la trei zile de spectacole stradale, magie și culoare în cadrul Festivalului ”Zestrea Oașului” de la Negrești-Oaș. În fiecare zi, între 8 – 10 august, începând cu ora 19:30, în zona centrală a capitalei Oașului, artiști spectaculoși vă vor cuceri cu: - 𝘖𝘵̦𝘦𝘵 𝘓𝘪𝘨𝘩𝘵 𝘢𝘯𝘥 𝘍𝘪𝘳𝘦 – 𝘴𝘩𝘰𝘸 𝘴𝘱𝘦𝘤𝘵𝘢𝘤𝘶𝘭𝘰𝘴 𝘤𝘶 𝘧𝘰𝘤 - 𝘋𝘰𝘳𝘶 𝘔𝘢𝘳𝘪𝘢𝘯 𝘊𝘪𝘶𝘣𝘢𝘯 – 𝘮𝘶𝘻𝘪𝘤𝘢̆
Image Description

Recente din Romania

-
-

11:18

- Cluj - Miros insuportabil într-un bloc din Cluj. Un locatar povestește cum fiecare ieșire din apartament e un chin: „Îți vine să vomiți!”

Recent mutat într-un bloc unde locatarii sunt, în marea majoritate, persoane în vârstă, acesta spune că nu ar recomanda nimănui să facă aceeași alegere. Motivul? Un miros absolut insuportabil care îl izbește de fiecare dată când deschide ușa apartamentului. „Scara blocului pute îngrozitor a mucegai îmbâcsit și jeg ordinar, de-ți vine să vomiți când ieși. Nu e de la vecini, e clar că vine din beci”, povestește revoltat bărbatul. Problema
Image Description

11:15

- Vrancea - Totul despre reorganizarea școlilor

În baza ordinului ministrului educației privind reorganizarea și constituirea formațiunilor de studiu în învățământul preuniversitar de stat pentru anul școlar 2025-2026, conform măsurilor prevăzute de Legea nr. 141/2025, ARACIP va transmite inspectoratelor școlare, până cel târziu la 25 august 2025, ordinele prin care a fost aprobată reorganizarea unităților de învățământ. Cele două acte normative trimise spre publicare în Monitorul Oficial reglementează modul în care se vor reorganiza rețelele școlare în
Image Description

11:06

- Constanta - Șoferul din Topraisar, acuzat de producerea tragediei de la Supeco, dus la ARESTARE

Oricare va fi decizia Judecătoriei Constanța, aceasta va putea fi contestată la instanța superioară. Amintim, bărbatul de 28 de ani a fost reținut, pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă, părăsirea locului accidentului și consumul de alcool sau de alte substanţe psihoactive, ulterior, producerii unui accident de circulaţie. De asemenea, în urma analizelor de laborator, rezultatul ar fi fost pozitiv pentru prezența mai multor substanțe
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
satumare WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Ion Ionescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul satumare
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete