Sindicatele anunță că nu vor opri protestele, iar BNS lansează campania „Cutia Neagră a Austerității”. Calendarul manifestațiilor
Inapoi

Sindicatele anunță că nu vor opri protestele, iar BNS lansează campania „Cutia Neagră a Austerității”. Calendarul manifestațiilor

Postat pe 08 Jul 2025

Update cu 1 lună în urmă

Timp de citire: 5 minute

Articol scris de: Ion Ionescu

Image Description
Nationale
Biroul Național Confederal (BNC) al Blocului Național Sindical a decis planul de acțiune în perioada următoare, în contextul angajarii răspunderii Guvernului în Parlament pe măsurile fiscale, precum și anunțul Cabinetului Bolojan potrivit căruia vor mai urma alte două pachete de reformă. Astfel, sindicaliștii continuă protestele, în fiecare zi de joi, între orele 10.00 și 12.00 în fața instituțiilor publice. Planul de acțiune aprobat, în ședința de marți a BNC, cuprinde un calendar clar al protestelor care vor fi organizate de sindicatele și federațiile afiliate BNS, precum și o campanie video care va fi organizată pe toate canalele BNS din social media, „pentru a explica opiniei publice care sunt efectele economice asupra salariaților din sectorul public și privat ca urmare a adoptării pachetului de măsuri de austeritate”, spune comunicatul de presă. Blocul Național Sindical spune clar: „Nu acceptăm ca salariaţii, din public şi privat, să plătească din nou preţul incompetenţei şi risipei”. Prin urmare, în fiecare zi de joi, în intervalul orar 10-12, să fie organizat un protest în fața instituțiilor publice în care BNS are membri de sindicat; De asemenea, joi, 10 iulie 2025, începând cu ora 10.00, va fi organizat un protest în fața Ministerului Finanțelor la care vor lua parte membri de sindicat din Ministerul Finanțelor și Agenția Națională de Administrare Fiscală, afiliați la Federatia Sindicatelor din Administrația Fiscală „Solidaritatea”. La acest eveniment sunt invitați să se alăture lideri și membri de sindicat din celelalte domenii din București, mai arată sursa citată. Totodată, în aceeași zi de 10 iulie, și în același interval orar, 10.00 - 12.00, sunt invitați să participe la o acțiune de protest/ solidaritate toți lucrătorii BNS din sectorul bugetar. Vineri, 11 iulie, în intervalul orar 11-13, va fi organizat un alt protest în fața Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor. Vor participa membri ai Sindicatului Național ,,Mureșul” din Apele Române. De asemenea, BNS urmează să lanseze în perioada imediat următoare campania „Cutia Neagră a Austerității”. Prin intermediul acestei campanii, BNS va publica pe canalale sale din social media (Facebook, Instagram, Tik Tok, You Tube și Linkedin) mesaje scurte video filmate de către membri de sindicat în care aceștia vor arăta clar cum sunt afectați de reformele Guvernului Bolojan. Pe 6 iulie, „BNS a transmis tuturor partidelor politice parlamentare o serie de amendamente la proiectul de lege privind măsurile fiscal-bugetare care vizează măsuri concrete pentru reducerea risipei bugetare și întărirea responsabilității fiscale”, conchide sursa amintită. De aproape două săptămâni, manifestații ale bugetarilor au loc în toată țara. Cu toate acestea, Guvernul și-a asumat răspunderea în fața Parlamentului, ieri, pe pachetul măsurilor fiscale, iar premierul Ilie Bolojan a anunțat că urmează un al doilea pachet care va include mai multe reforme pe care Executivul își va asuma răspunderea în Legislativ, până la finalul lunii iulie. Lucrătorii din Casele de Pensii din ţară au protestat, astăzi dimineață faţă de condiţiile de lucru şi tăierea veniturilor, a anunțat preşedintele Federaţiei Naţionale Solidaritatea Socială a Muncii, afiliată la Blocul Naţional Sindical, Ionuţ Marinescu.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Nationale

Pagina de facebook

-
-

Recente din satumare

-
-

13:02

Mesajul de susținere al lui Adrian Cozma pentru șvabii din județul Satu Mare

De pe scena Festivalului Viei și Vinului de la Beltiug, unde a fost invitat de primarul Ioan Bartok, deputatul PNL de Satu Mare a adresat un mesaj de susținere atât pentru primarii Forumului Democrat German, cât și pentru întreaga comunitate a șvabilor din județul Satu Mare. El i-a asigurat de întreaga susținere din partea Partidului Național Liberal, amintind că ”nu noi, ci alții vor să vă vadă dispăruți”.
Image Description

12:26

Liberalii sătmăreni la Festivalul Viei și Vinului de la Beltiug

La invitația primarului Ioan Bartok, deputatul PNL de Satu Mare, Adrian Cozma, a participat împreună cu colegii săi la cea de-a XI-a ediție a Festivalului Viei și Vinului de la Beltiug, un eveniment cu tradiție ce onorează munca podgorenilor dn zonă. Din delegația Partidului Național Liberal prezentă la eveniment au făcut parte secretarul de stat în Ministerul Mediului, Beșeni Cristian, subprefectul Romeo Pop, consilierii județeni Horvat Alexandru și Ristea Alina,
Image Description

11:44

Două accidente grave, noaptea trecută, în Lazuri și Micula

În cursul nopții de 13 spre 14 august, pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Satu Mare au intervenit prompt în urma a două accidente rutiere, produse în județul Satu Mare, în care au fost implicate autoturisme, unul dintre ele fiind urmat de un incendiu, iar celălalt soldat cu o victimă încarcerată. Primul eveniment a fost semnalat în jurul orei 23:36, în localitatea Lazuri, pe strada Principală, unde un autoturism
Image Description

12:59

Muncitor căzut în camera pompelor pe un șantier din Satu Mare

Miercuri dimineața, în jurul orei 10.00, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Someș” al județului Satu Mare a fost solicitat să intervină pentru salvarea unei persoane căzute într-o cameră a pompelor situată pe un șantier în lucru din municipiul Satu Mare, pe Bulevardul Lucian Blaga. La fața locului s-au deplasat de urgență un echipaj de descarcerare și un echipaj de prim ajutor SMURD, cu un total de 6 cadre militare din
Image Description

13:20

Aproape 70 de șoferi sătmăreni au rămas fără permise din cauza vitezei, într-o singură săptămână

În perioada 4 – 10 august, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au desfășurat acțiuni specifice în cadrul campaniei europene ROADPOL – SPEED, inițiativă dedicată prevenirii și combaterii excesului de viteză în trafic. Activitățile au vizat principalele drumuri din județul Satu Mare și au avut ca obiectiv creșterea siguranței rutiere, prin responsabilizarea conducătorilor auto și reducerea riscului de accidente grave produse pe fondul vitezei. Ca urmare
Image Description

Recente din Romania

-
-

08:18

- Neamt - Pensia medie pentru cei 113.408 pensionari din Neamț a fost de 2.508 lei, sub media națională

Numărul de pensionari din Neamț înregistrați la finele lunii iulie 2025 a fost de 113.408, iar pensia medie a acestora s-a ridicat la 2.508 lei, potrivit datelor centralizate de Casa Națională de Pensii Publice (CNPP). Casa Națională de Pensii Publice a anunțat că „un număr de 4.693.461 de pensionari era înregistrat în iulie 2025 în România, cu 120 mai puţini comparativ cu luna precedentă, iar pensia medie a fost de
Image Description

08:05

- Constanta - Tragedii pe litoral în minivacanța de Sfânta Maria: patru persoane s-au înecat, sute de turiști au ajuns la spital

Astfel au fost înregistrate 4 accidente rutiere au necesitat intervenția echipajelor medicale, 11 accidente prin submersie au fost raportate în zonele Mamaia Nord, Saturn, Olimp și Venus, 7 persoane au fost transportate la spital, dintre care 2 minori, 4 persoane adulte au fost găsite în stop cardio-respirator și, din păcate, după aplicarea protocolului de resuscitare, au fost declarate decedate. În total, 775 pacienți au fost transportați la spital. Cele mai
Image Description

08:04

- Gorj - O femeie de 67 de ani a tras cu mașina doi măgari

O femeie de 67 de ani a fost amendată cu 3.000 de lei pentru că a maltrat – fără să vrea spune ea – 2 măgari. Un martor a filmat întreaga scenă. Înregistrarea surprinde momentul în care bietele animale sunt trase, cu o sfoară, de mașina condusă de femeie. Unul dintre ele este rănit la picior și șchiopătează, dar cea aflată la volan nu oprește.
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
satumare WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Cristina Preda

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul satumare
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete