Video Purtătorul de cuvânt al IGPR: Avem indicii clare că suspectul Emil Gânj este ajutat cu hrană și haine. Acest lucru se pedepsește
Inapoi

Video Purtătorul de cuvânt al IGPR: Avem indicii clare că suspectul Emil Gânj este ajutat cu hrană și haine. Acest lucru se pedepsește

Postat pe 19 Jul 2025

Update cu 1 săptămână în urmă

Timp de citire: 13 minute

Articol scris de: Andrei Miroslavescu

Image Description
Nationale
Purtătorul de cuvânt al IGPR, Georgian Drăgan, a declarat la Digi24 că fugarul Emil Gânj, suspect în crima din Mureș, este căutat cu efective de polițiști și jandarmi sporite, precum și cu drone și elicoptere. Acesta a afirmat că sunt indicii care arată că mai multe persoane îl ajută să se ascundă și îi procură hrană. Purtătorul de cuvânt al IGP face apel la cetățeni să nu se apropie de suspect pentru că este periculos și să sune imediat la 112 dacă îl observă. Întrebat la Digi24 unde este căutat în acest moment suspectul de crimă și incendiere, Georgian Drăgan, purtător de cuvânt IGPR, a numit județele Mureș și Bistrița-Năsăud. „Au fost mai multe elemente, în primul rând reieșite din ancheta polițiștilor care derulează activități în zona respectivă, elemente din ancheta penală, cât și mai multe semnalări din partea unor oameni care l-au văzut, ne-au sesizat la 112 aceste aspecte, și au fost intensificate activitățile de căutare în acea zonă. Aș dori să mulțumesc pe această cale tuturor cetățenilor care au indicii despre Emil Gânj, care au avut indicii despre el și ne-au semnalat acest lucru la 112, și mulțumim și celor care urmează să ne ofere astfel de indicii”, a declarat Georgian Drăgan. Referitor la faptul că fugarul a fost văzut de un crescător de animale care a declarat că i-a furat mâncarea, purtătorul de cuvânt al IGPR a afirmat că polițiștii au discutat cu acesta. „Toate aceste semnalări sunt verificate de către colegi. În zona respectivă, pentru că am participat personal la aceste căutări, vorbim de un relief muntos, vorbim de o zonă în care sunt foarte multe păduri. Vă pot da aici câteva cifre. Spre exemplu, colegii au efectuat ieri verificări, scotocirii pe aproximativ 300 de kilometri pătrați”. S-au folosit inclusiv drone. Nu este semnal la telefon în toate zonele din județul Bistrița și nici în toate zonele din județul Mureș. Așadar, se pierd câteva minute bune până persoana reușește să ia legătura la 112 sau să-l sune pe șeful de post, așa cum s-a întâmplat cu crescătorul de animale”, a precizat Georgian Drăgan. Noi ne deplasăm imediat în momentul în care suntem semnalați. Doar că aceste căutări necesită timp, acolo vorbim de foarte mult, pe românește de tij, vorbim de mărăcini, pentru a efectua căutări polițiștii se târăsc efectiv pe burtă pentru a intra pe sub toți mărăcinii, iar acest lucru necesită timp. Nu putem să riscăm să efectuăm căutările într-un mod rapid, dar superficial și să trecem pe lângă urmărit. „Vă asigur de faptul că toate forțele Ministerului Afacerilor Interne, angrenate în aceste căutări, își dedică tot timpul acestui lucru. Sunt efectuate căutări amănunțite, sunt efectuate căutări cu simț de răspundere”, a subliniat purtătorul de cuvânt al IGPR. Am dat de urme. Vă vorbeam de zona împădurită, vă vorbeam de zona de mărăcini, vă vorbeam de faptul că acolo sunt lanuri de porumb, sunt lanuri de grâu. Nu este o scuză acest lucru, doar încerc să asigur opinia publică că facem aceste verificări cu efective suplimentare. Avem drone, beneficiem chiar și de sprijin din partea Inspectoratului General al Aviației din cadrul Ministerului Afacerilor Interne pentru a verifica zonele în care avem date și indicii, sau care ne sunt semnalate de către cetățeni”, a adăugat acesta. Georgian Drăgan a relatat faptul că în urmă cu două zile s-au găsit niște haine, însă nu a putut confirma că acestea au aparținut cu siguranță lui Emil Gânj. „În ultimele zile a plouat acolo. Așadar, au fost prelevate probe, însă nu au reieșit elemente concludente cu privire la faptul că au aparținut 100% urmăritului. Au reieșit doar indicii cu privire la faptul că acelea într-adevăr au fost elementele de îmbrăcăminte ale lui”, a precizat purtătorul de cuvânt al IGPR. Avem indicii clare că sunt persoane în continuare care îl sprijină, fie că vorbim de alimente, fie că vorbim de haine. Sunt persoane care îl ajută să fugă de poliție, îl ajută să se sustragă urmăririi penale. Avem date și indicii certe și cu privire la aceste persoane și urmează a fi audiate. „Este o zonă extrem de greu accesibilă. Sunt anumite persoane care îl ajută. Din datele pe care le deținem în acest moment, cel puțin reieșite din ancheta penală, sunt anumite persoane care se deplasează în zona împădurită, în anumite zone și îi asigură acestuia hrană. Mare parte din aceste persoane au fost audiate. Urmează a fi audiate și celelalte persoane, și vă asigur că se derulează activități de căutare cu forțe mărite până când acesta va fi prins. Sunt efectuate filtre rutiere, pentru că au reieșit date din verificările efectuate de către colegi, că unele persoane ar putea să-l transporte chiar cu mașina. Și atunci, pentru a verifica toate aceste elemente, toate aceste date, colegii de la fața locului au luat această decizie operativă de a institui filtre, dar nu în toate zonele, ci doar pe drumurile, pe căile de acces, acolo unde el este semnalat”, a adăugat Georgian Drăgan. „De asemenea, au fost efectuate activități de periere în toată zona montană, în liziere, în trestie, în zona de grâu și în aceste culturi de porumb. Aceste activități sunt efectuate într-un mod corelat, adică nu avem doar filtre rutiere. N-aș vrea ca opinia publică să înțeleagă că noi îl căutăm pe stradă și el se ascunde în pădure. Aș vrea să înțeleagă opinia publică faptul că în același timp cu acele filtre rutiere, concomitent cu acele filtre rutiere prin care noi ne-am dorit să nu părăsească zona în care a fost semnalat cu o mașină, au fost efectuate în pădure activități care nu apar în spațiul public, pentru că nu există semnal acolo și nu putem transmite din acele locuri. Au fost efectuate activități de căutare în pădure, au fost efectuate activități de căutare în toată acea arie. De asemenea, au fost verificate prin descinderi mai multe imobile, unele dezafectate, adică nelocuite.”, a mai precizat purtătorul de cuvânt al IGPR. Întrebat despre o posibilă anchetă în Poliție cu privire la faptul că bărbatul era dat în urmărire de un an și nu a fost capturat, Georgian Drăgan a afirmat că după prinderea acestuia va fi efectuată o verificare internă pentru a se stabili dacă s-a greșit, sau dacă nu s-a greșit în toată această perioadă de un an, de către polițiștii din Mureș. „Din profilul făcut de colegii din cadrul Direcției de Investigații Criminale, respectiv profilerii Poliției Române, reiese faptul că el cunoaște foarte bine acea zonă, are anumite zone în care, cunoscând foarte bine relieful, știe să se ascundă, știe să fugă, știe de unde își poate procura mâncarea și așa mai departe. Așadar, apelul nostru rămâne același - cei care dețin date și informații să ne anunțe de îndată, cei care observă, să nu intre în contact cu el, pentru că este un om periculos, să ne sesizeze la 112, iar pentru cei care l-au ajutat sau îl ajută în continuare, apelul Poliției Române este să nu mai facă acest lucru, pentru că oricând poate comite o nouă faptă gravă și, bineînțeles, în același timp, din punct de vedere legal, ei comit infracțiunea de favorizare a infractorului, care se sancționează”, a mai precizat purtătorul de cuvânt al IGPR.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Nationale

Pagina de facebook

-
-

Recente din satumare

-
-

14:44

Un polonez s-a ciocnit cu un norvegian, la Săcășeni

La data de 26 iulie, ora 18.00, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe Drumul Național 1F, în localitatea Săcășeni. Din primele verificări efectuate, s-a stabilit că un bărbat de 36 de ani, cetățean polonez, în timp ce conducea o motocicletă, nu ar fi adaptat viteza într-o curbă periculoasă la dreapta și ar fi pătruns pe sensul
Image Description

16:04

Un jandarm sătmărean aleargă pentru copiii autiști

În fiecare an, Jandarmeria Satu Mare, atât prin personalul propriu, cât și împreună cu reprezentanți ai societății civile, se implică activ în sprijinirea inițiativelor umanitare care aduc speranță și sprijin concret în comunitate. Un exemplu în acest sens îl reprezintă lt. col. Vlad – Ionuț Chiuzbăian, un pasionat al alergării și al unui stil de viață sănătos. În ultimele două luni s-au adunat 115 kilometri transformați în donații, astfel prin
Image Description

16:55

Contabilitatea nu e doar matematică la Camanasof Conta Consult, firmă pe podiumul județean din Satu Mare

O firmă în ascensiune în domeniul contabilității, Camanasof Conta Consult, a urcat pe locul secund al podiumului din Topul Local al Societăților de Expertiză Contabilă din județul Satu Mare, conform clasamentului alcătuit de organizația reprezentativă, Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR). Echipa firmei care reunește cele mai pricepute și mai frumoase contabile din județul Satu Mare, în frunte cu fondatoarea Camelia Suciu, a preluat premiul ce i
Image Description

10:21

Scrisoare deschisă a liberalilor către sătmăreni: să fie trași la răspundere cei vinovați de haosul de la Spitalul Județean

Grupul consilierilor județeni ai PNL Satu Mare transmite, prin intermediul presei și al rețelelor de socializare, o scrisoare deschisă către sătmăreni, în care atrag atenția asupra haosului de la Spitalul Județean care a făcut posibilă acumularea unor datorii în valoare totală de 18 milioane de euro. Iar, mai nou, pentru a-i scăpa de eventualele consecințe legale pe cei responsabili de acest dezmăț financiar, Consiliul Județean tocmai se pregătește să angajeze
Image Description

10:18

Trăsnetul a lovit noaptea trecută la Viile Satu Mare, o șură a ars complet

Pompierii sătmăreni au intervenit azi-noapte, în jurul orei 01:00 pentru lichidarea unui incendiu în localitatea Viile Satu Mare. La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Satu Mare cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă. Incendiul se manifesta generalizat, cu flacără și degajări de fum la o anexa gospodărească (folosită ca șură). Pompierii au intervenit pentru limitarea propagării incendiului la casele din apropierea anexei și pentru stingerea
Image Description

Recente din Romania

-
-

11:18

- Cluj - Indemnizația pentru creșterea copilului, tăiată cu 10% din august. Părinții intră automat în sistemul de sănătate, dar primesc mai puțini bani

Măsura elimină scutirea de până acum și afectează direct bugetul familiilor tinere din România. Indemnizația brută rămâne aceeași, adică 85% din media veniturilor nete realizate în ultimele 12 luni, cu un minim de 1.651 lei și un maxim de 8.500 lei. Însă, de la 1 august, din această sumă se va reține automat 10% CASS. Practic, beneficiarii vor primi cu 10% mai puțin decât până acum. Reținerea se face direct
Image Description

11:15

- Cluj - Povestea unui tânăr șofer din Cluj-Napoca: Nu și-a luat carnetul de multă vreme, dar acum îi e frică că o să primească o amendă în poștă

Un tânăr șofer din Cluj-Napoca a povestit pe o platformă online că a condus cu viteză mult peste limita legală pe strada Teodor Mihali, noaptea, iar acum trăiește cu teama că ar putea primi o amendă acasă. „Am fost recent cu viteză destul de mare noaptea pe Teodor Mihali. Nu am permisul de mult timp, însă din cauza adrenalinei am depășit cu mult limita legală. Aveam Waze-ul pornit, nu apărea
Image Description

11:15

- Botosani - Acțiune a poliției într-o comună din Botoșani. 12 șoferi lăsați fără permise

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au organizat o acțiune, pe 27 iulie, pentru combaterea nerespectării regimului legal de viteză și al depășirilor neregulamentare, pe raza comunei Prăjeni. În cadrul activităților desfășurate, au fost aplicate aproximativ 30 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste 40.000 lei. Au fost reținute 12 permise de conducere, cele mai multe fiind reținute pentru nerespectarea limitei de viteză. FOTO & VIDEO Furtuna a făcut prăpăd la
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
satumare WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Maria Simionescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul satumare
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete