Prăbușirea criptomonedelor TerraUSD şi Luna: Do Kwon, fondatorul Terraform Labs, recunoaşte fraude de miliarde de dolari, în SUA
Antreprenorul sud-coreean Do Kwon, cofondator al Terraform Labs şi creator al criptomonedelor TerraUSD şi Luna, a pledat vinovat în faţa justiţiei americane pentru două capete de acuzare de conspiraţie la fraudă şi fraudă electronică, legate de prăbuşirea din 2022 a proiectului său, care a provocat pierderi estimate la 40 de miliarde de dolari, transmite Reuters. Potrivit procurorilor federali din Manhattan, Kwon, în vârstă de 33 de ani, ar fi indus în eroare investitorii în 2021 cu privire la modul în care TerraUSD – „o stablecoin” concepută să se menţină la valoarea de 1 dolar – îşi recăpătase paritatea.