Un tânăr în vârstă de 24 de ani, din municipiul Turda, a fost găsit mort pe marginea drumului, în această dimineață, la ieșirea din localitatea Panticeu, județul Cluj. Conform polițiștilor clujeni, cadavrul tânărului a fost găsit luni dimineața, în jurul orei 05:20. „În dimineața zilei de 14 iulie a.c., în jurul orei 05:20, Poliția Municipiului Dej a fost sesizată despre faptul că la ieșirea din localitatea Panticeu, ar fi fost găsită o persoană decedată. În urma verificărilor, persoana a fost identificată ca fiind un tânăr de 24 de ani, din municipiul Turda. Echipajele medicale deplasate la fața locului au inițiat manevrele de resuscitare, însă, în ciuda eforturilor depuse, a fost constatat decesul acestuia”, au transmis reprezentanţii IPJ Cluj. Conform unor surse, tânărul de 24 de ani venise în Panticeu pentru a participa la o petrecere organizată de niște rude. Spre dimineaţă, acolo ar fi izbucnit un conflict în urma căruia bărbatul ar fi fost înjunghiat în picior. A încercat să fugă cu maşina, dar, la ieşirea din localitate a căzut inconştient pe marginea drumului, din cauza hemoragiei severe.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.